Comunicat de presă: S.C. APA CTTA S.A. ALBA marchează Ziua Mondială a Apei prin acțiuni de informare și educare a elevilor din Alba lulia
Comunicat de presă
Pentru operatorul regional S.C. APA CTTA S.A. ALBA, apa reprezintă mai mult decât un element vital, aceasta fiind o responsabilitate de zi cu zi. Pentru ca toți locuitorii să aibă acces la sisteme performante de alimentare cu apă și de canalizare, S.C. APA CTTA S.A. ALBA derulează proiectul major de investiții „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014-2020″, cu finanțare nerambursabilă din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 și prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027.
în cadrul Campaniei generale de informare și publicitate a proiectului, S.C. APA CTTA S.A. ALBA lansează, luna aceasta, campania de informare și conștientizare a elevilor din aria proiectului. Primele acțiuni vor fi desfășurate în data de 22 martie a.c., pentru a marca Ziua Mondială a Apei și vor consta în vizite la Stația de tratare Sebeșel și la Stația de epurare Alba lulia, cu implicarea a două clase de elevi de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba lulia.
în fiecare an, Ziua Mondială a Apei, un eveniment organizat sub egida Organizației Națiunilor Unite, atrage atenția asupra importanței apei și inspiră oamenii și organizațiile să acționeze pentru a face o schimbare pentru viitor. Misiunea S.C. APA CTTA S.A. ALBA de a construi și dezvolta sisteme moderne de apă și de canalizare, dar și de a responsabiliza, a educa și a stimula implicarea și grija comunităților deservite pentru protejarea apei și a mediului înconjurător se raliază obiectivelor acestei sărbători cu tradiție.
Tema ediției dina acest ana Zilei Mondiale a Apei, „Apă pentru pace”, evidențiază rolul pe care apa îl are în asigurarea stabilității și prosperității acestei lumi. La nivel global, guvernele trebuie să coopereze pentru „asigurarea disponibilității și managementului sustenabil al apei pentru toți”, un obiectiv adoptat de ONU încă din 2015, dar departe de a fi atins. Lipsa apei potabile și accesul inegal la surse de apă potabilă de calitate reprezintă, în continuare, surse de conflict și instabilitate pentru multe comunități sau națiuni din țări aflate în curs de dezvoltare. Prin eforturi susținute, apa trebuie să devină un drept uman garantat pentru fiecare locuitor al planetei și un factor catalizator pentru dezvoltarea sustenabilă a societății umane.
Prin promovarea celor mai bune tehnologii pentru un management durabil al apei, dar și prin programele de responsabilitate socială adresate consumatorilor mici și mari ai serviciilor de apă și de canalizare, S.C. APA CTTA S.A. ALBA se alătură eforturilor globale de a construi un viitor mai stabil și mai prosper, o lume mai bună în care oamenii se unesc în jurul apei, pentru a crea bunăstare și armonie.
Proiectul regional implementat de S.C. APA CTTA S.A. ALBA vizează îmbunătățirea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Alba, prin extinderea și dezvoltarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic, în condiții de siguranță și protecție a sănătății în localități care au peste 50 de locuitori și asigurarea colectării și epurării apelor uzate pentru aglomerările mai mari de 2.000 locuitori echivalenți, în vederea conformării cu cerințele directivelor europene privind calitatea apei destinate consumului uman (Directiva 98/83/CE) și epurarea apelor uzate (Directiva 91/271/EEC).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Lumea criptomonedelor este una extrem de complexă și nu mulți o înțeleg. Aceia care i-au descoperit, însă, tainele devin tot mai interesați de EGLD și rețeaua Elrond. Din ce în ce mai atractivă pentru investitori și pentru aceia pasionați de tehnologie, această monedă digitală a devenit cunoscută pentru inovația și pentru performanțele solide pe care […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 4 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
9 mai – Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când sunt „Paștele Cailor”? Chiar există: De unde provine expresia și care este originea acestei sărbători