Garda şi Vama: vor fi sau nu vor fi dizolvate în ANAF?
Preşedintele Traian Băsescu intenţionează să mai dea o şansă Gărzii Financiare şi Autorităţii Naţionale a Vămilor, pe care se gândeşte să le menţină până la 31 decembrie pentru a proba capacitatea lor de a lupta cu evaziunea fiscală. „Eu aş mai da o şansă acestor instituţii până la 31 decembrie pentru a putea da proba capacităţii de luptă cu evaziunea fiscală. Nu cred că atunci când o instituţie merge prost până la urmă o desfiinţezi. Trebuie să o faci să funcţioneze”, a spus şeful statului zilele trecute la bilanţul Ministerului Public.
Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, Executivul vrea să reducă numărul de posturi din Ministerul Finanţelor cu aproape 5.200 şi să desfiinţeze Garda Financiară şi Autoritatea Vămilor, atribuţiile acestora urmând să fie preluate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
Omul de afaceri Gabriel Cârlig, acţionarul majoritar al producătorului clujean din industria textilă Jolidon, cu o cifră de afaceri de 24 mil. euro în 2009, spune că forma sub care vor funcţiona aceste instituţii nu contează atât de mult, important fiind ceea ce vor face. „Deciziile sunt mai mult administrative. La câtă economie gri sau neagră există important este să se facă ceva, să încerce să reducă evaziunea fiscală.” Şeful statului nu ştie dacă va fi „partizanul” acestui proiect, susţinând că va trebui să vadă toate argumentele. Preşedintele şi-a motivat rezerva faţă de reorganizarea acestor instituţii susţinând că nu-şi imaginează Vama fără personalitate juridică şi transferată într-o altă instituţie, precum ANAF, despre care partenerii europeni nu ştiu prea multe. În viziunea Finanţelor, măsurile de restructurare vor conduce la asigurarea „unei structuri simple şi eficiente, simplificarea procesului decizional şi posibilitatea relocării personalului în funcţie de noua structură”. Potrivit planurilor de restructurare la ANAF, numărul de posturi va fi redus cu aproape 5.000, la 29.100 de posturi, şi va include atât funcţiile preşedintelui, pe cele ale vicepreşedinţilor, cât şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor. Activitatea Fiscului ar urma să fie structurată pe colectarea şi administrarea veniturilor bugetare, inspecţia fiscală, operaţiuni vamale, operaţiuni de gardă financiară şi structuri suport.
Constantin Muclea, director comercial al Nordic Petfood, spune că în ipoteza în care s-ar amâna dizolvarea Gărzii Financiare şi a Autorităţii Naţionale a Vămilor până la sfârşitul anului există alternativa să se ajungă la înmulţirea controalelor fiscale şi chiar la abuzuri. „Din perspectiva controalelor există această posibilitate. Inspectorii să spună: să ieşim repede, să vedem, să controlăm. Ca să arătăm cât suntem de eficienţi. Şi tot firmele bune vor avea de suferit. Nu marii evazionişti. Câtă vreme instituţiile vor fi politizate nu se rezolvă. Câtă vreme vor fi profesionişti la conducere se vor şti criteriile”. (Z.F.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Lumea criptomonedelor este una extrem de complexă și nu mulți o înțeleg. Aceia care i-au descoperit, însă, tainele devin tot mai interesați de EGLD și rețeaua Elrond. Din ce în ce mai atractivă pentru investitori și pentru aceia pasionați de tehnologie, această monedă digitală a devenit cunoscută pentru inovația și pentru performanțele solide pe care […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum o zi
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi