Montarea repartitoarelor de căldură: Data limită ar putea fi prelungită, iar statul ar putea acorda un sprijin financiar
Montarea repartitoarelor în apartamente: Data limită ar putea fi prelungită, iar statul ar putea acorda un sprijin financiar
Data limită pentru montarea repartitoarelor în apartamentele racordate la sistemele centralizate de încălzire ar putea fi prelungit cu un an
A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru stabilirea unor măsuri pentru acordarea unui sprijin temporar aferent anului 2024 categoriilor de persoane vulnerabile, pentru compensarea costului aferent achiziţiei şi montării unor sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, în imobile de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
„Prin OUG nr. 130/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică a fost transpusă Directiva (UE) 2018/2002 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2018 de modificare a Directivei 2012/27/UE privind eficienţa energetică publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L 328 din 21 decembrie 2018, instituinduse obligaţia de montare până la 31 decembrie 2023, în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, a unor sisteme de măsurare pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit. (…)
Aproximativ 1 milion de locuinţe din România mai sunt racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, dintre care jumătate se află în cele şase sectoare din capitală (din doar 275.000 de apartamente nu au încă instalate astfel sisteme). Nivelul valoric al unei Gcal a
ajuns în jurul valorii de peste 400 lei /Gcal, în condiţiile în care autorităţile publice locale alocă subvenţii pentru livrarea de energie termică destinată populaţiei.
Costul pentru achiziţionarea şi instalarea unui repartitor precum şi a unui robinet de reglare a consumului de energie termică este de aproximativ 125 lei pentru fiecare radiator, deci poate ajunge la 750 lei pentru un apartament cu patru camere şi dependinţe”, se explică în nota de fundamentare a proiectului.
Programul, prelungit. În plus, se propune acordarea de sprijin financiar pentru anumite categorii
„La nivelul României, s-a luat deja iniţiativa de a sprijini populaţia vulnerabilă pentru a compensa preţul la energie instituindu-se acordarea unui sprijin populaţiei vulnerabile pentru compensarea preţurilor la energie, în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023.
Propunerea legislativă reglementează măsurile necesare pentru acordarea unui sprijin temporar aferent anului 2024 categoriilor de persoane vulnerabile, pentru compensarea costului aferent achiziţiei şi montării unor sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, în imobile de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică.
Această propunere vine în completarea măsurilor de sprijin instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţulului la energie, suportat parţial din fonduri externe
nerambursabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1179 din 8 decembrie 2022, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, cârdurile de energie, deja tipărite si distribuite de către Compania Naţională „Poşta Română” S.A, prin care se conferă titularilor dreptul de a beneficia de sprijin pentru compensarea preţului la energie, ar urma să acorde persoanelor aflate în situaţie de vulnerabilitate, ce locuiesc în imobile de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, dreptul de a beneficia de sprijin, finanţat din Fondul pentru Modernizare, pentru compensarea costului aferent achiziţiei şi montării unor sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică.
Acordarea acestui sprijin ar urma să înceapă pentru categoriile de persoane eligibile în continuarea măsurii de sprijin pentru compensarea preţului la energie, prin utilizarea cârdurilor de energie, a căror valabilitatea urmează a fi prelungită până la 31 martie 2024.
Acest fapt ar permite economii însemnate la bugetul statului prin utilizarea unei infrastructuri existente şi care a fost deja plătită din acelaşi buget în cursul anului 2023 şi ar asigura sustenabilitatea măsurilor în implementare. Totodată, măsurile de sprijin ar beneficia de o direcţionare corespunzătoare, în condiţiile în care s-a observa că o adresabilitate greşită reprezintă una din principalele deficienţe ale oricărui sistem de măsuri sociale, prin concentrarea pe categoriile de persoane vulnerabile a căror eligibilitate a fost deja verificată. (…)
Propunerea legislativă are în vedere şi prelungirea termenului de montare a repartitoarelor de căldură până la 31 decembrie 2024 pentru a oferi locuitorilor posibilitatea reală de a implementa măsurile necesare de economisire a energiei. In plus, extinderea perioadei va facilita o tranziţie mai fluidă, oferind sprijinul necesar atât furnizorilor de servicii, cât şi consumatorilor, pentru montarea repartitoarelor.”, explică iniţiatorii proiectului depus la Senat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
NOUL COD SILVIC: O lege care marchează un nou început în gestionarea pădurilor, promulgată de Președintele României
NOUL COD SILVIC: O lege care marchează un nou început în gestionarea pădurilor, promulgată de Președintele României Proiectul de lege privind Codul silvic a fost promulgat de Președintele României, Klaus Iohannis, vineri, 20 decembrie 2024. Aceasta are ca obiect de reglementare regimul silvic, guvernanţa sectorului silvic, controlul aplicării şi respectarea regimului silvic, precum şi regimul […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 13 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor