„Voi trei veți dispărea!”: Bărbatul din Alba care, orbit de gelozie, a amenințat cu maceta mai multe persoane și-a primit condamnarea
„Voi trei veți dispărea!”: Bărbatul din Alba care, orbit de gelozie, a amenințat cu maceta mai multe persoane și-a primit condamnarea
Un bărbat din Alba, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an 1 lună și 10 zile de închisoare, cu suspendare, pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violente și amenințare.
În actul de sesizare s-a reţinut că, în data de 08.07.2023, în jurul orei 13:00, în timp ce se afla la domiciliul persoanei vătămate, din Ocna Mureș, având asupra sa, disimulată, o macetă, inculpatul a adresat amenințări cu acte de violență persoanelor vătămate spunându-le: Voi trei veți dispărea! și, ulterior, în aceeași zi, în jurul orei 16.30, în timp ce se afla la domiciliul persoanei vătămate, a aplicat lovituri cu un cutter persoanelor vătămate, cauzându-le leziuni care necesită pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale.
În fapt, instanța reține că inculpatul şi numita au fost căsătoriţi până în anul 2020 când s-a pronunţat desfacerea căsătoriei, însă au continuat să locuiască împreună în imobilul situat administrativ în oraş Ocna Mureş unde inculpatul petrecea doar weekendul, în timpul săptămânii fiind plecat la muncă.
Ulterior separării, numita a început o relaţie cu persoana vătămată, petrecând timpul zilei la locuinţa acestuia din Ocna Mureş şi revenind seara la locuinţă.
Deoarece în seara zilei de 07.07.2023 a aflat de la un prieten al concubinului că inculpatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, fiindu-i teamă de inculpat, numita s-a hotărât să rămână la locuinţa concubinului.
Ca urmare, în ziua de 08.07.2023, în jurul orei 11:30, inculpatul s-a deplasat la locuinţa concubinului fostei soţii, însă a fost îndepărat din locuinţă de către fratele concubinului persoanei vătămate.
La scurt timp, în jurul orei 13:00, inculpatul, purtând cu acesta o macetă în teacă, învelită într-un hanorac, a revenit la locuinţa persoanei vătămate şi a intrat în curtea imobilului unde a adresat cuvinte injurioase şi ameninţări personelor vătămate .. şi … şi fostei soţii, transmiţându-le acestora: „Voi trei veţi dispărea!”. Observând obiectul purtat de către inculpat, persoanele vătămate au alertat orgenele de poliţie care s-au prezentat la locul incidentului, îndepărtându-l pe inculpat de locuinţa acestora.
Decizia poate fi atacată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se depune la Judecătoria Aiud.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Alba vernaculară – Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana: O primă etapă de documentare în cadrul unui proiect inedit al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia
Alba vernaculară – Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana: O primă etapă de documentare în cadrul unui proiect inedit al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia Sâmbătă, 10 mai 2025 a avut loc o primă etapă de documentare în cadrul proiectului „Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana”, proiect inițiat […]
FOTO | Avocații din Alba, pe locul 4 din 32 de echipe, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025
Avocații din Alba, pe locul 4 din 32 de echipe, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025 Echipa Baroului de Avocați Alba a avut o prestație foarte bună, clasându-se pe locul 4, dintr-un total de 32 de formații, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025. Competiția s-a desfășurat la Târgu Jiu, fiind organizată […]
Investiție „verde” de 3,9 milioane de euro într-un parc fotovoltaic pentru Alba Iulia: Constituirea unității de management a proiectului, la aprobare în Consiliul Local
Investiție „verde” de 3,9 milioane de euro într-un parc fotovoltaic pentru Alba Iulia: Constituirea unității de management a proiectului, la aprobare în Consiliul Local Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a semnat, la începutul lunii martie 2025 contractul pentru instalarea unei noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare cu o capacitate minimă […]