Comunicat de presă OFL Alba: Peste 1500 de doamne din 64 de localităţi ale judeţului au luat parte la acțiunea de informare şi conştientizare privind prevenţia cancerului de sân
Organizaţia Femeilor Liberale Alba a dedicat în totalitate luna octombrie informării şi conştientizării privind prevenţia cancerului de sân. Este pentru prima dată când în judeţul Alba, un proiect dedicat acestei tematici atât de necesare şi totodată inepuizabile se desfăşoară cu un număr apreciabil de participanţi.
Astfel, la această acţiune au luat parte peste 1500 de doamne din 64 de localităţi ale judeţului. Au discutat împreună cu medici, pacienți, psihologi, reprezentanţi ai Bisericii și alți specialiști despre un subiect, care deşi este foarte de actualitate, nu este niciodatată epuizat. Cancerul mamar diagnosticat tot mai frecvent înainte de 40 de ani este o realitate care îngrijorează, însă recunoașterea timpurie a semnelor și a modalităților de diagnosticare precoce, precum și accesul la informații adecvate pot transforma o luptă aparent insurmontabilă într-o călătorie spre vindecare. Este responsabilitatea noastră ca societate să ne asigurăm că fiecare femeie, indiferent de vârstă, are instrumentele necesare pentru a face față acestei provocări. Este responsabilitatea noastră ca societate să facilităm accesul la cât mai multe informaţii privind prevenţia.
Este important să cunoaştem faptul că screeningul de prevenţie este singura metoda prin care putem preîntâmpina un diagnostic de cancer în care şansele de vindecare sunt foarte mici. Diagnosticat la timp, chiar şi un diagnostic de cancer mamar, poate fi tratat cu succes.
În judeţul Alba, există specialişti bine pregătiţi şi toate resursele necesare pentru un parcurs terapeutic de succes al pacientei cu boala oncologică.
Proiectul, coordonat la nivel judeţean de Alina Hărăguş, președinte al OFL Alba, a fost susţinut de către doamnele preşedinte ale tuturor celor 64 de Organizaţii ale Femeilor Liberale implicate. „Le suntem deosebit de recunoscători tuturor celor care s-au alăturat acestui proiect şi tuturor celor care l-au susţinut. Este vital sa educăm, sa informăm, sa comunicăm si să luptăm alături de oricine îşi dorește combaterea acestei maladii. Ne bazăm pe sprijinul specialiștilor pentru un diagnostic corect şi stabilirea unui protocol de tratament personalizat atât pentru fizic, cât şi pentru psihic, dar şi pe susţinerea Bisericii în echilibrarea spirituală a celui care primeşte acest verdict. Această boală nu ţine cont de culoarea politică, de vârstă, de naţionalitate, de statut sau calitatea profesională. Ceea ce ne dorim acum este să câştigăm cât mai mult timp pentru ca femeile din judeţul Alba şi din România, să fie alături de cei dragi!”
OFL ALBA a tras un puternic semnal de alarmă deoarece cancerul de sân este o problemă majoră de sănătate publică, reprezentând prima cauză de mortalitate a femeilor în România.
Chiar şi superfemeile trebuie să bifeze controlul anual!
Biroul de presă al Organizației Femeilor Liberale Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Demisia lui Dorin Petruțiu (AUR) din Consiliul Local Alba Iulia: Constatarea încetării mandatului de ales local, pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare a Consiliului Local
Demisia lui Dorin Petruțiu (AUR) din Consiliul Local Alba Iulia: Constatarea încetării mandatului de ales local, pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Un proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept, prin demisie, a mandatului consilierului local Liviu Dorin Petruțiu se află pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare […]
Profeția lui Traian Băsescu, unul dintre susținătorii lui Nicușor: ”Nicuşor Dan va fi Preşedintele României!”
Profeția lui Traian Băsescu, unul dintre susținătorii lui Nicușor: ”Nicuşor Dan va fi Preşedintele României!” Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că respectă sprijinul dat de diaspora “ţării mamă” prin sumele de bani trimise în ţară, dar diaspora trebuie să înţelegă că cei care au rămas acasă au acceptat să fie plătiţi cu salarii mici, au […]
Comunicat de presă | Adrian Bara, Deputat PSD de Alba: O guvernare social-democrată eficientă, cu creșteri de venituri, măsuri sociale benefice și investiții publice serioase
O guvernare social-democrată eficientă, cu creșteri de venituri, măsuri sociale benefice și investiții publice serioase Încheiem o guvernare social-democrată eficientă și responsabilă, cu creșteri consistente de venituri, măsuri sociale benefice în perioade de crize majore și investiții publice serioase în infrastructura rutieră de mare viteză și dezvoltarea comunităților locale. Toate guvernările sunt cu bune și […]