Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Curier Județean

6 octombrie 2023: Sesiunea de comunicări științifice „Multiculturalitate și patrimoniu istoric în Transilvania”, la Sebeș

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024

6 octombrie 2023: Sesiunea de comunicări științifice „Multiculturalitate și patrimoniu istoric în Transilvania”, la Sebeș

USR - Alegeri Parlamentare 2024

Vineri, 6 octombrie 2023, începând cu ora 10.00, la Sebeş se va desfăşura cea de-a XV-a ediţie a Sesiunii de comunicări științifice „Multiculturalitate și patrimoniu istoric în Transilvania”. Manifestarea este organizată de Muzeul Municipal „Ioan Raica” şi Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş, cu sprijinul municipalității, şi se bucură de participarea a 51 de cercetători, muzeografi, doctoranzi şi cadre didactice de la muzee şi universităţi din România:

Universitatea „1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Muzeul Național de Istorie a României București, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea, Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud, Muzeul de Istorie Turda etc.

Lucrările celor trei secţiuni, Arheologie, Patrimoniu şi Istorie, vor fi precedate de deschiderea oficială a sesiunii de comunicări, la sediul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, în cadrul căreia va fi prezentată una dintre publicaţiile ştiinţifice recente editate muzeu.

Este vorba de anuarul științific al muzeului, Terra Sebus. Acta Musei Sabesiensis, una dintre cele mai bine cotate reviste de specialitate din ţară, ajunsă la cel de al paisprezecelea număr. Lansarea de carte va fi urmată de o comunicare în plen, avându-i ca autori pe Sidonia-Petronela OLEA (Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia), Călin ANGHEL (Universitatea „1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia / Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş) și Radu TOTOIANU (Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş), în care se vor prezenta bunurile culturale confecționate din piatră restaurate și conservate în cadrul taberei de restaurate desfășurate între 13 și 21 iulie 2023 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş. În continuarea programului, începând cu ora 11.00, participanții vor vizita ansamblul Mănăstirii franciscane (fostă dominicană) din Sebeș, un important monument istoric și de arhitectură datând din sec. XIV-XVIII.

Comunicările participanţilor abordează teme de interes atât pentru istoriografia românească, cât şi pentru publicul pasionat de istorie, amintind aici câteva titluri: Investigații arheobotanice privind depunerile rituale de cereale în gropile cultice din perioada epocii bronzului in spațiul nord-vestic al României, Cercetarea arheologică preventivă de la „ALTIP” – sectorul de SE al așezării civile a castrului legiunii a XIII-a Gemina de la Apulum (canabae/municipium Septimiun Apulense), Un relief al lui Priapus descoperit recent la Apulum, Aspecte privind folosirea scrisului în mediul elitelor nobiliare în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, Doi regi, două încoronări, două ceremonii pentru o singură țară. România, 1881, 1922, Supraveghere informativă și anchetă penală: membrii Rugului Aprins în lotul „Teodorescu Alexandru și alții” (1958), Cinematografia indiană în perioada comunistă din România, „Alt-Mühlbach” – linogravuri de Michael Acker (1889-1971) înfățișând Sebeșul vechi, Surse de materii prime locale în paleta cromatică a zugravilor transilvăneni. Prepararea unor pigmenți din pământuri colorate de origine locală, Demersuri necesare privind înființarea unei instituții muzeale.

Studiu de caz: Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir, precum şi altele. Pentru cei interesaţi, programul manifestării ştiinţifice poate fi accesat pe pagina de Internet a Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș, la adresa https://www.cclbsebes.ro/cercetare-stiintifica/.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Intervenție ISU Alba pentru îndepărtarea unor elemente de construcție desprinse, pe o stradă din Alba Iulia

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Intervenție ISU Alba pentru îndepărtarea unor elemente de construcție desprinse, pe o stradă din Alba Iulia Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru îndepărtarea unor elemente de construcție pe strada Vasile Goldiș din municipiul Alba Iulia. Potrivit primelor informații transmise Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,UNIREA” al judeţului Alba la fața locului a fost alocată […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea