Cum va fi VREMEA în luna OCTOMBRIE 2023: Toamna cu ploi şi vreme rea se apropie
Cum va fi VREMEA în luna OCTOMBRIE 2023: Toamna cu ploi şi vreme rea se apropie
După vara călduroasă a lui 2023 și o lună septembrie cu temperaturi peste normalul perioadei, meteorologii vin cu prognoza meteo pentru octombrie. Iată când va veni frigul și la noi în țară. Toamna cu ploi şi vreme rea se apropie.
Cum va fi vremea în perioada 25 septembrie – 23 octombrie 2023
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 25 septembrie – 23 octombrie 2023. Conform specialiștilor, vremea va fi în continuare caldă până la finalul lunii septembrie în toată ţara, cu temperaturi maxime ce se vor încadra în general între 22 şi 30 de grade Celsius.
Vremea se va strica începând de pe 15 octombrie, temperaturile maxime situându-se sub 20 de grade, iar cele minime sub 10 grade. Spre începutul lui noiembrie, vremea se va răci considerabil, temperaturile ajungând chiar și la 3 grade.
Prognoza meteo în săptămâna 25 septembrie – 2 octombrie
În acest interval, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru data din calendar în toate regiunile țării. Cantitatea de precipitații va fi deficitară în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice, nordice și centrale
Prognoza meteo în săptămâna 2 – 9 octombrie 2023
Și în această perioadă, temperatura medie a aerului va avea valori mai mari decât cele normale pentru data din calendar. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în majoritatea regiunilor.
Prognoza meteo în săptămâna 9 – 16 octombrie 2023
În acest interval, Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice perioadei, în toate regiunile, cu precădere în sudul și estul țării.
Cantitatea de precipitații va fi deficitară în vestul, nordul și centrul teritoriului, în timp ce în rest regimul pluviometric se va situa în jurul valorilor normale pentru această săptămână.
Prognoza meteo în săptămâna 16 – 23 octombrie 2023
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate zonele din țară. Cantitatea de precipitații va fi apropiată de cel normal pentru acest interval în toată țara.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
E jale! Comisia Europeană recomandă Consiliului European să adopte o decizie prin care să constate că România nu a luat măsuri eficiente pentru reducerea deficitului
E jale! Comisia Europeană recomandă Consiliului European să adopte o decizie prin care să constate că România nu a luat măsuri eficiente pentru reducerea deficitului Creşterea cheltuielilor nete ale României depăşeşte cu mult plafonul stabilit pentru traiectoria sa de corecţie, ceea ce prezintă riscuri clare în ceea ce priveşte corectarea deficitului său excesiv până în […]
Economistul Adrian Negrescu: Politicienii noștri n-au nicio strategie, niciun plan concret care să ducă la reducerea deficitului bugetar. În a doua parte a anului vom intra în recesiune
Economistul Adrian Negrescu: Politicienii noștri n-au nicio strategie, niciun plan concret care să ducă la reducerea deficitului bugetar. În a doua parte a anului vom intra în recesiune Economistul Adrian Negrescu este de părere că ”filmul” tăierilor bugetare, apărut pe surse, este același din ultimii trei ani, iar politicienii noștri nu au de fapt nici […]
Pericol pentru salariile bugetarilor: Două sporuri consistente vor fi probabil eliminate. Ministrul a fost ferm: „Ţin de bunul simţ!”
Pericol pentru salariile bugetarilor: Două sporuri consistente vor fi probabil eliminate. Ministrul a fost ferm: „Ţin de bunul simţ!” Calculele efectuate indică faptul că deficitul operațional al României – adică diferența dintre veniturile și cheltuielile statului – va fi eliminat abia în anul 2028, și doar în condițiile în care va fi aplicată reforma fiscală.Marcel […]