Rămâi conectat

Actualitate

Profesorii și angajații din Învățământ vor primi salariile cu trei zile mai devreme în luna august

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Profesorii și angajații din Învățământ vor primi salariile cu trei zile mai devreme în luna august

Profesorii și angajații din sistemul de Învățământ vor primi salariile aferente lunii iulie cu trei zile mai devreme, adică pe 11 august, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului Finanțelor nr. 2.241 din 21 iulie 2023. Măsura a fost luată în contextul în care data de 15 august (Adormirea Maicii Domnului) este zi liberă legală.

Conform ordinului nr. 86 din 2005 al Ministerului de Finanțe, care stă la baza reglementării datelor din lună la care se primesc salariile pentru bugetari, angajații din Educație primesc regulat salariile pe data de 14 a lunii.

„c) în cazul ordonatorilor principali de credite și al instituțiilor publice din subordinea acestora pentru care data plății salariilor prevăzută în anexa la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 86/2005, cu modificările și completările ulterioare, este data de 14, respectiv 15, plata se efectuează în data de 11”, prevede ordinul publicat în Monitorul Oficial.

Pe 14 iulie, angajații din Învățământ au primit salariile majorate, conform ordonanței de urgență nr. 57 din 2023. Aceste majorări vin ca urmare a grevei din perioada mai-iunie.

Conform Ordonanței de urgență nr 57/2023, Guvernul trebuie să crească salariile de bază din Învățământ cu 1.300 de lei brut din luna iunie pentru cadrele didactice și didactice auxiliare și cu 400 de lei brut pentru personalul nedidactic.

De asemenea, ordonanța prevede că, de la 1 ianuarie, salariul debutantului va fi cât cel mediu pe economie, precum și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă.

„Art. III – (2) Grila de salarizare aplicabilă sistemului național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024 se stabilește pornind de la salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 pentru profesori debutanți/asistenți universitari.

(3) Personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2024, de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin grila de salarizare în vigoare la 1 ianuarie 2024.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Noi titluri de stat Tezaur 2025 puse în vânzare: Pot fi cumpărate și cu cardul

Lucian Daramus

Publicat

în

Noi titluri de stat Tezaur 2025 puse în vânzare: Pot fi cumpărate și cu cardul Titlurile de stat Tezaur pot fi cumpărate și online, cu cardul, începând cu ediția 10 martie – 4 aprilie 2025. Începând cu această ediție, sunt puse la dispoziția cetățenilor două canale prin care pot achiziționa titluri de stat: direct cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea