Medicii care aleg să-și desfășoare activitatea în mediul rural vor avea venit DUBLU: Au o singură condiție de îndeplinit
Medicii care aleg să-și desfășoare activitatea în mediul rural vor avea venit DUBLU: Au o singură condiție de îndeplinit
Medicii care aleg să îşi desfăşoare activitatea în mediul rural vor avea un venit dublu, pe o perioadă nedeterminată, faţă de cel pe care l-ar fi primit dacă ar fi ales să profeseze în oraş, cu condiţia ca în următorii doi ani de la instalare, să înscrie pe lista proprie minimum 60% din populaţia pe care o deservesc, a anunțat Larisa Mezinu, şef serviciu Relaţii cu Asiguraţii şi Presa CNAS.
Aceasta a participat, vineri, la o masă rotundă cu tema „Sănătatea vine la tine”, organizată de Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR) la Comisia pentru sănătate din Senat.
„În ceea ce priveşte medicii care aleg să-şi desfăşoare activitatea în mediul rural, medicul nou-venit care va intra în contract cu Casa judeţeană Galaţi (de asigurări – n.r.), va primi o bonificaţie financiară pentru că a ales să meargă într-o zonă unde nu există un alt medic de familie.
”Să ne asigurăm că va rămâne acolo”
Pe lângă venitul pe care l-ar fi primit la oraş, dacă ar fi ales să profeseze acolo, pentru o listă minimă de persoane înscrise va primi încă pe atât, pe o perioadă nedeterminată, ca să ne asigurăm că va rămâne acolo şi îşi va desfăşura activitatea.
”Atragerea medicilor în zonele defavorizate”
Singura condiţie, ca în următorii doi ani, să înscrie pe lista proprie, din populaţia pe care o deserveşte, minimum 60%. Acesta este un lucru important şi singurul pe care poate să îl facă finanţatorul sistemului de asigurări de sănătate în sprijinul medicinei de familie şi în atragerea medicilor în zonele defavorizate„, a transmis oficialul CNAS, conform agerpres.ro.
Sursa: bugetul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Noi titluri de stat Tezaur 2025 puse în vânzare: Pot fi cumpărate și cu cardul Titlurile de stat Tezaur pot fi cumpărate și online, cu cardul, începând cu ediția 10 martie – 4 aprilie 2025. Începând cu această ediție, sunt puse la dispoziția cetățenilor două canale prin care pot achiziționa titluri de stat: direct cu […]