URMĂRIRE pe străzile din Sebeș: Un tânăr, prins pentru a CINCEA oară circulând cu permisul suspendat
URMĂRIRE pe străzile din Sebeș: Un tânăr, prins pentru a CINCEA oară circulând cu permisul suspendat
La data de 25 iunie 2023, în jurul orei 16,30, polițiștii rutieri din Sebeș, în timp ce acționau pe strada Valea Sebeșului din Petrești, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism.
Conducătorul auto a ignorat semnalul polițiștilor, continuându-și drumul, împrejurare în care a fost urmărit, iar autoturismul a fost găsit pe strada Molidului din Petrești.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul în vârstă de 26 de ani, din Petrești, care a condus autoturismului, avea permisul de conducere suspendat, iar acesta era la a cincea faptă de acest fel, ultima dată fiind depistat de polițiști la data de 24 iunie 2023, tot după o urmărire în trafic.
Față de acesta, a fost luată măsura reținerii, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat, iar în cursul zilei de azi, 26 iunie, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
14 martie 2025 | Virgiliu Gheorghe, invitatul primei conferințe organizate de ASCOR Alba Iulia în Postul Mare: Eveniment găzduit de Aula Mare „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie
14 martie 2025 | Virgiliu Gheorghe, invitatul primei conferințe organizate de ASCOR Alba Iulia în Postul Mare: Eveniment găzduit de Aula Mare „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie În perioada Postului Sfintelor Paști 2025, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia organizează, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, o serie de […]