Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă| Mircea Hava: Uniunea Europeană trebuie să investească mai mult în industria de apărare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comunicat de presă| Mircea Hava: Uniunea Europeană trebuie să investească mai mult în industria de apărare

Decizia Comisiei Europene de a aloca 500 de milioane de euro pentru creșterea producției de muniții în cadrul Uniunii este un pas important și, sper, doar primul dintr-o serie de decizii menite să susțină industria de apărare a statelor membre.

EPP, cel mai mare grup politic din cadrul Parlamentului European, salută această decizie. În același timp, însă, considerăm că această decizie are o serie de carențe, și mă refer aici în special la faptul că sumele propuse vor afecta în mod direct programele de finanțare deja existente. Mai exact, nu e suficient să mutăm niște bani din anumite programe existente către creșterea producției de muniție.

Uniunea Europeană are nevoie de un plan coerent în ce privește industria de apărare, cu atât mai mult în actualul context internațional și geopolitic. Măsurile luate pentru un sector atât de important nu se pot rezuma la o simplă redistribuire a unor resurse deja planificate și programate către alte sectoare.

Cu un război prelungit dus la granița Uniunii și cu un efort concertat al statelor membre în susținerea Ucrainei în fața agresiunii Federației Ruse, e absolut necesar să avem o strategie clară pentru a susține producția internă de muniție în cadrul Uniunii Europene.

România trebuie să profite de de acest context, în care se fac primii pași spre consolidarea și eficientizarea industriei de apărare și producție de muniție. Avem o istorie și tradiție în industria de apărare, iar fabrica de armament de la Cugir e un astfel de exemplu.

Putem și trebuie să fim parte a tuturor programelor viitoare ale Uniunii, în ce privește industria de apărare, și trebuie să ne pregătim încă de pe acum, să avem capacitatea de a accesa cât mai multe fonduri, de a implementa cât mai multe proiecte, de a atrage cât mai multe resurse către acest sector vital.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Demisia lui Dorin Petruțiu (AUR) din Consiliul Local Alba Iulia: Constatarea încetării mandatului de ales local, pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare a Consiliului Local

Ziarul Unirea

Publicat

în

Demisia lui Dorin Petruțiu (AUR) din Consiliul Local Alba Iulia: Constatarea încetării mandatului de ales local, pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Un proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept, prin demisie, a mandatului consilierului local Liviu Dorin Petruțiu se află pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Profeția lui Traian Băsescu, unul dintre susținătorii lui Nicușor: ”Nicuşor Dan va fi Preşedintele României!”

Unirea Ziarul

Publicat

în

Profeția lui Traian Băsescu, unul dintre susținătorii lui Nicușor: ”Nicuşor Dan va fi Preşedintele României!” Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că respectă sprijinul dat de diaspora “ţării mamă” prin sumele de bani trimise în ţară, dar diaspora trebuie să înţelegă că cei care au rămas acasă au acceptat să fie plătiţi cu salarii mici, au […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Adrian Bara, Deputat PSD de Alba: O guvernare social-democrată eficientă, cu creșteri de venituri, măsuri sociale benefice și investiții publice serioase

Ziarul Unirea

Publicat

în

O guvernare social-democrată eficientă, cu creșteri de venituri, măsuri sociale benefice și investiții publice serioase Încheiem o guvernare social-democrată eficientă și responsabilă, cu creșteri consistente de venituri, măsuri sociale benefice în perioade de crize majore și investiții publice serioase în infrastructura rutieră de mare viteză și dezvoltarea comunităților locale. Toate guvernările sunt cu bune și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea