Rămâi conectat

Sport

FOTO: CSU Alba Iulia – Corvinul Hunedoara 0-2 (0-1) | Liderul câștigă în inferioritate pe ”Cetate”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Pe “Cetate”, în ultima rundă a sezonului regular, liderul seriei a noua a eșalonului terț, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 2-0 (1-0) în confruntarea cu nou-promovata CS Universitatea Alba Iulia. Hunedorenii au evoluat în inferioritate numerică din minutul 20, după eliminarea lui Iacob.

Au marcat: Hergheligiu (5 – penalty), Garutti (89).

În prima etapă din play-out, CSU Alba Iulia – Viitorul Cluj, sâmbătă, 1 aprilie, pe „Cetate”

Gruparea de lângă furnale a continuat marșul spre barajul de promovare, cu 6 victorii consecutive, înaintea sosirii pe ”Cetate” pentru duelul cu CSU, ultimele două, în 2023, acasă cu ACS Tg. Mureș și Viitorul Cluj (fără a primi gol), elevii lui Florin Maxim având cel bun golaveraj (59-9), cele mai multe goluri înscrise și cele mai puține primite. În tur a fost 2-0 pentru “corbii albaștri”, aceștia câștigând în toamnă toate disputele din Alba (4-0 la Ocna Mureș, 3-0 cu CSM Unirea Alba Iulia, 1-0 la Cugir).

Circa 300 de spectatori, între care și o consistentă galerie a oaspeților, au asistat la meciul de la Alba Iulia de Buna Vestire. Și formația universitară a fost încurajată de o galerie, extrem de activă în multe momente.

Start furibund al vizitatorilor, care deschid scorul din penalty, prin Hergheligiu, în minutul 5. Penalty-ul a fost obținut de N. Pîrvulescu.

Lovitură pentru Corvinul, rămasă în inferioritate numerică din minutul 20, în urma eliminării lui Iacob, pentru cumul de cartonașe galbene (a încasat două avertismente în interval de doar câteva minute).

Uriașă ocazie de egalare ratată de echipa universitară în minutul 26, prin Cunțan. În replică, în minutul 33, un șut la colțul lung al lui Hergheligiu a ocolit de puțin ținta.

Startul reprizei secunde găsește echipa universitară în atac, în minutul 51 Bolojan expediind un șut periculos. În replică, în minutul 65 M. Lupu a șutat slab din poziție extrem de favorabilă.

În minutul 89 Garutti a stabilit rezultatul final, 2-0 pentru vizitatori, cu o execuție din interiorul careului, după o centrare a lui Chindriș.

Scorul final poate fi considerat mincinos, în condițiile care oaspeții au fost per ansamblu anemici după golul înscris rapid de la punctul cu var. Gazdele au dat o replică bună, având oportunități importante de a înscrie.

Din păcate, jocul greșeala așteaptă. Noi am început jocul de la 1-0 pentru ei. Am echilibrat foarte bine, am avut ocazii foarte mari de gol, dar nu am reușit să le fructificăm. Din acele poziții e inimaginabil să poți să ratezi. Din păcate jucătorii introduși în repriza a doua nu au adus plusul dorit, nu s-au ridicat nici măcar la nivelul celor intrați din primul minut. Intrăm în play-out, trebuie să strângem rândurile pentru că degeaba lăsăm o impresie bună prin aspectul general al jocului prestat dacă nu adunăm puncte”, a declarat antrenorul Mihai Manea.

În prima etapă din play-out, sâmbătă 1 aprilie, de la ora 17.00, CS Universitatea Alba Iulia va întâlni, pe Stadionul ”Cetate”, formația Viitorul Cluj.

CSU: Fl. Șerban – Cunțan, Kilyen (46 Paleoca; 79 Amihăesei), Ionică, Bucurică/cpt – Herci, Al. Albu, Al. Petresc, Gilyen (79 Al. Bodea) – Bolojan – Vasinc; pe bancă Spînu – Kis, S. Stan, Cărăbineanu, Adjani, D. Trifu. Antrenor Mihai Manea

Corvinul Hunedoara: Blaga – F. Iacob, Garutti, Elton, Mar (81 A. Vlad) – Mercioiu (46 M. Coman), Bradu, Chindriş/ cpt, N. Pîrvulescu (69 Curtean) – M. Lupu (81 Mitran), Hergheligiu (46 D. Pop); pe bancă D. Roman – Neacșa, Pocioian. Antrenor Florin Maxim

Cartonșe galbene: Kylien, Bucurică, Al. Bodea / Iacob – două avertismente, Bradu, Curtean

Cartonaș roșu: Iacob

Arbitri: M. Salomir, M. Mereș, P. Pojar (toți Cluj-Napoca) Observatori M. Zgovancu, C-tin Semen (ambii Târgu Jiu)

Lucian DĂRĂMUȘ

Foto: CSU Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: CSȘ Blaj, calificare extraordinară la turneul final la volei masculin, speranțe!

Dan HENEGAR

Publicat

în

FOTO: CSȘ Blaj, calificare extraordinară la turneul final la volei masculin, speranțe, în urma a două victorii realizate în Sala „Avram Iancu” din Blaj! Un parcurs remarcabil pentru echipa pregătită de Alexandru Man, care are victorii pe linie în această stagiune, 14 meciuri adjudecate în care a cedat doar 7 seturi. CSȘ Blaj a realizat […]

Citește mai mult

Sport

ACSM Codlea – CIL Blaj 2-1 (2-0)! Înfrângere rușinoasă…

Dan HENEGAR

Publicat

în

ACSM Codlea – CIL Blaj 2-1 (2-0)! Înfrângere rușinoasă… La Codlea, vara trecută CIL Blaj a reușit bucuria câștigării turului barajului de promovare și tot în localitatea din județul Brașov echipa din „Mica Romă” a înregistrat cel mai rușinos rezultat de la accederea în Liga 3. O înfrângere cu o echipă deja retrogradată care nu a […]

Citește mai mult

Sport

Gloria Bistrița-Năsăud – CSM Unirea Alba Iulia 2-1 (1-0) | Un nou eșec în derby pentru „alb-negri”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Gloria Bistrița-Năsăud – CSM Unirea Alba Iulia 2-1 (1-0) | Un nou eșec în derby pentru „alb-negri” Gloria Bistrița-Năsăud s-a impus in derby-ul penultimei rundei a Seriei 7 cu CSM Unirea Alba Iulia, scor 2-1 (1-0), jocul putând fi rezumat simplu: două penalty-uri obținute de Chukwu și transformate de căpitanul Llullaku. „Alb-negrii” au fost mai […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea