Tăcerea nu e întotdeauna de aur: Un bărbat din Alba, condamnat pentru că nu a declarat nimic deși a fost martor la două infracțiuni
Tăcerea nu e întotdeauna de aur: Un bărbat din Alba, condamnat pentru că nu a declarat nimic deși a fost martor la două infracțiuni
Un bărbat din Alba a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Alba Iulia la pedeapsa de 9 luni închisoare, cu amânarea executării, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
„În baza art. 83 Cod penal, amână aplicarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă”, se arată în soluția pe scurt a instanței.
În actul de sesizare s-a reţinut în esenţă că inculpatul în data de data de 25.09.2021, în intervalul orar 14:30-14:35, cu ocazia audierii sale în calitate de martor, nu a declarat tot ce știa în legătură cu aspecte esențiale cu privire la care a fost în mod expres întrebat, răspunzând fiecărei întrebări prin afirmația „nu declar nimic.”, deși din probele administrate în acel dosar a rezultat faptul că a fost martor la săvârșirea a două infracțiuni.
Sentința poate fi atacată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
JOI, 15 mai 2025 | Marș de susținere a lui Nicușor Dan, la Alba Iulia: ”Tu în ce Românie vrei să te trezești pe 19 mai?”. TRASEUL
JOI, 15 mai 2025 | Marș de susținere a lui Nicușor Dan, la Alba Iulia: ”Tu în ce Românie vrei să te trezești pe 19 mai?”. TRASEUL Un marș de susținere a lui Nicușor Dan va fi organizat joi, 15 mai 2025, la Alba Iulia, cu plecare din fața Prefecturii Alba, până în Piața Cetății. […]
VIDEO | Premiile „Şcoala Ardeleană” în educaţie – Gala Performerilor, la Alba Iulia. Elevii cu rezultate de excepție la olimpiadele școlare și profesorii lor, premiați de Consiliul Județean Alba. LISTA
Premiile „Şcoala Ardeleană” în educaţie – Gala Performerilor, la Alba Iulia. Elevii cu rezultate de excepție la olimpiadele școlare și profesorii lor, premiați de Consiliul Județean Alba. LISTA Luni, 12 mai 2025, începând cu ora 17.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia, are loc evenimentul Premiile „Şcoala Ardeleană” în educaţie – Gala […]
ACCIDENT MORTAL: Mamă și copil, striviți de un autocamion, după ce au căzut dintr-o căruță
Accident mortal: Mamă și copil, striviți de un autocamion, după ce au căzut dintr-o căruță Un accident cu consecințe deosebit de grave s-a produs în dimineața zilei de luni, 12 mai 2025. Potrivit IPJ Cluj, în data de 12 mai 2025, în jurul orei 11.00, în comuna Ceanu Mare a avut loc un accident rutier […]