Lansarea revistei „Clin d’oeil sur l’adolescence”
În cadrul „Zilelor Colegiului Naţional «Horea, Cloşca şi Crişan» Alba Iulia, a avut loc recent lansarea celui de-al doilea număr al revistei anuale a elevilor de la secţia română-franceză „Clin d’oeil sur l’adolescence”, care reprezintă produsul final al proiectului „Universul cărţii. Întâlniri literare”. Acest eveniment cultural a fost prezentat de prof. Sonia Elvireanu, coordonatoarea proiectului şi mentorul spiritual al elevilor debutanţi, dar la eveniment au particpat şi alţi profesori implicaţi în proiect: Ileana Corodeanu, Daniela Cetean, Sofica Rusu, Liviu Lodoabă. Cu această ocazie, elevii au primit diplome din partea CDI, iar cei mai talentaţi au fost recompensaţi cu diplome şi cărţi de către Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga”, reprezentată de Emilia Petruţ şi Steliana Armian. Premiile acordate au vizat secţiunile: poezie în limba română, poezie în limba franceză şi traducere în limba franceză. Marele Premiu pentru creaţie a fost acordat absolventei Nicoleta Soporan, actualmente studentă a unei universităţi din Franţa. Reuniunea a mai inclus un program literar-muzical, coordonat de prof. Gabriela Suciu, elevii citind din creaţiile proprii şi interpretând melodii în acord cu cadrul poetic creat. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Locuințe sociale 2025: Start pentru preluarea cererilor în Alba Iulia. Sunt disponibile pentru închiriere locuințe în cartierul Gheorghe Șincai
Locuințe sociale 2025: Start pentru preluarea cererilor în Alba Iulia. Sunt disponibile pentru închiriere locuințe în cartierul Gheorghe Șincai Primăria Municipiului Alba Iulia, prin Direcția de Asistență Socială Alba Iulia, informează cetățenii care locuiesc în SDL Alba Iulia că începând cu data de 12 mai 2025 demarează procesul de preluare a cererilor pentru repartizarea de […]
Bărbat din Daia Română, cu „alcool la bord”, oprit în trafic de polițiști: Ce alcoolemie avea
Bărbat din Daia Română, cu „alcool la bord”, oprit în trafic de polițiști: Ce alcoolemie avea Un bărbat din Daia Română a fost prins băut la volan, în toiul nopții, la Petrești. Citește și: Șoferi cu „alcool la bord” opriți în trafic de polițiștii din Alba: În cazul unui tânăr din Cugir există indicii că […]
Tânără de 25 de ani, din Alba Iulia, REȚINUTĂ pentru furt: A sustras haine dintr-un magazin
Tânără de 25 de ani, din Alba Iulia, reținută pentru furt: A sustras haine dintr-un magazin O tânără de 25 de ani, din Alba Iulia, s-a ales cu dosar penal și a fost reținută pentru 24 de ore după ce a sustras haine dintr-un magazin. Citește și: Bărbat din Alba, urmărit internațional pentru furt calificat, […]