FOTO| 400 de elevi din Alba Iulia și Blaj au participat la activități interactive cu polițiștii: Ce le-au transmis oamenii legii
FOTO| 400 de elevi din Alba Iulia și Blaj au participat la activități interactive cu polițiștii: Ce le-au transmis oamenii legii
În perioada 21 – 23 septembrie 2022, tinerii care învață la Liceul de Arte ”Regina Maria”, din Alba Iulia, Liceul Tehnologic ”Timotei Cipariu” din Blaj precum și cei care învață la Școala Gimnazială Micești au primit explicații de la polițiștii Biroului Siguranță Școlară și de la cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, cu privire la consecinţele comportamentelor delincvente, cu accent asupra formelor de violență fizică și psihologică (bullying) și au fost sprijiniți să conştientizeze pericolele la care se pot expune în mediul online.
Totodată, le-au fost expuse aspecte legate de traficul de persoane, consumul de tutun, alcool și substanţe psihoactive, în scopul prevenirii victimizării, adolescenții fiind încurajați să dezvolte comportamente corecte din punct de vedere social.
La activități au participat și 23 de cadre didactice din cadrul celor 3 instituții de învățământ, care vor multiplica mesajul polițiștilor, în cadrul activităților didactice pe care le desfășoară.
Siguranța elevilor reprezintă și în acest an școlar, prioritate a Inspectoratului de Poliție Județean Alba, iar acțiunile informativ – preventive, dedicate lor, vor fi continuate pe toată durata acestuia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
20 iulie 2024 | Adrian Păunescu, omagiat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
20 iulie 2024 | Adrian Păunescu, omagiat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba Sâmbătă, 20 iulie 2024, la 81 de ani de la nașterea scriitorului Adrian Păunescu, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba își propun să-l readucă în atenția publică, printr-un moment omagial. Citește și: 19 iulie 2024 […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie 1967: Tudor Arghezi, unul dintre cei mai importanți și mai influenți scriitori ai țării noastre, încetează din viață