Asociația „Prietenii lui Azor” din Alba luptă pe două fronturi: sterilizare și educare
Asociația „Prietenii lui Azor” luptă pe două fronturi: sterilizare și educare
Foarte puține persoane știu că legea îi obligă pe cei care au animale de companie să le sterilizeze. De aceea, cei de la Asociația „Prietenii lui Azor” din Alba Iulia luptă pentru a-i face pe cetățeni să înțeleagă importanța sterilizării. Prezente la Radio Unirea FM, Georgiana Chivoiu și Iuliana Silea, reprezentante ale asociației, au oferit detalii cu privire la acest aspect, dar și la cum a prins contur această organizație atât de importantă pentru necuvântătoare.
„Bineînțeles că epicentrul este adăpostul pentru că acolo am început și acolo facem voluntariat în cea mai mare parte a timpului. Asociațiile din exteriorul țării, acele asociații mari care ne-au ajutat cu adopții, continuă să ne ajute, dar din cauza problemelor care au apărut cu pandemia și cu actuala problemă din Ucraina, adopțiile au scăzut puțin pentru că toate aceste asociații mari s-au focusat acum să încerce să scoată cât mai mulți câini din zona de război, dar ne ajută în continuare și pe noi. Oricum am sesizat în ultimii ani de când facem acest voluntariat la adăpost că trebuie să ne axăm mai mult pe sterilizări și pe responsabilizarea cetățeanului. Nimeni nu își dorește câini pe stradă, toți ne dorim ca ei să fie la adăpost. Problema este că legea nu este aplicată corespunzător, oamenii sunt obligați prin lege să aibă animalele sterilizate, dacă nu au pedigree și totodată, să le microcipeze. Și aici ajungem la activitatea noastră din ultimii doi ani, unde ne-am focusat mai mult pe partea de sterilizări. Cu ajutorul primăriei am organizat prima campanie acum doi ani în Alba Iulia și de atunci continuăm să facem cât mai multe campanii de sterilizare să permită tuturor, și celor care își permit, și celor care nu își permit financiar să poată steriliza animalul în siguranță. Multe persoane nici nu știu că sunt obligate prin lege să își sterilizeze animalul și pe aceste două fronturi am mers în ultimul timp, pe sterilizare și pe educare”, au precizat Georgiana și Iuliana.
În ceea ce privește înființarea asociației și desfășurarea campaniei de sterilizare pe care o desfășoară de doi ani de zile, fetele au precizat că „asociația a fost înființată în februarie 2019, deci avem câțiva ani de activitate. Scopul a fost pentru a ajuta câinii fără stăpân din adăpostul public din Alba Iulia, de aici am început. Aveam nevoie de o oportunitate să putem să intervenim asupra condițiilor, am lucrat mult împreună, am reușit să adunăm fonduri, să le cumpărăm căsuțe, să le cumpărăm alte cele și bineînțeles să avem posibilitatea să lucrăm cu asociații mai mari ca să avem cât mai multe adopții pentru aceștia. Activitatea noastră este de 100% de voluntariat. Suntem 9 oameni în asociație plus încă aproximativ 40 de voluntari activi. Avem și grupul de voluntari unde suntem mai mult de 100 de persoane înscrise în care toată lumea poate să afle tot ce se întâmplă și tot ce facem noi, unde și când pentru a putea să se implice ulterior. La înființare am fost 5 membri, am crescut bineînțeles, și numărul de voluntari a crescut foarte mult. Îmi amintesc că în primele zile mergeam câte trei, patru la adăpost și plimbam câinii pe care puteam să îi plimbăm atunci și ulterior am ajuns să mergem câte 15 oameni de două ori pe săptămână, oameni diferiți, să scoatem câinii și să îi facem cât mai sociabili și cât mai ușor de adoptat. Acesta e de fapt scopul nostru acolo, să încercăm să găsim posibilități prin a lucra cu câinii și a le găsi familii. Colegele mele Iulia și Andreea au făcut și cursul de dresaj pentru a lucra cât mai bine cu câinii.”
„Noi inițial am început sterilizarea la Alba Iulia, ca atare facem și o campanie sterilizare pentru pisici, în două zile s-au umplut toate locurile, am primit un număr record de mesaje și ne-am dat seama că multe dintre animalele abandonate pe stradă în Alba Iulia de fapt provin din zona rurală. Știind că din păcate nu în toate satele există câte un cabinet veterinar, iar costul operațiilor este mult peste posibilitățile celor de la sat, ne-am decis că acolo ar fi cel mai bun loc în care să ajungem mai ales dacă se dorește sterilizarea. Ca urmare am început un proiect pentru obținerea unei clinici mobile veterinare, singura din județul Alba, cu care să ne deplasăm în toate satele în care vom putea ajunge”, au mai precizat Georgiana Chivoiu și Iuliana Silea.
Dar activitatea lor nu se oprește aici. În cadrul adăpostului public de câini fără stăpân din Alba Iulia se desfășoară și un proiect finanțat de Primăria Alba Iulia.
„Avem un proiect în derulare, finanțat de către Primăria Alba Iulia, este de fapt un program de educație și formare a copiilor și tinerilor din Alba Iulia pe care l-am gândit în ideea de a vorbi cât mai mult despre căței, despre ce înseamnă o relație sănătoasă între om și câine. Practic, la sfârșitul proiectului o să avem minim 100 de copii pe care îi vom duce pe terenul din vecinătatea adăpostului public unde se vor derula atelierele noastre. Proiectul este împărți în două, campanie de educare și ateliere practice cu căței pentru că aducem pe teren căței din adăpost și cumva interacționăm cu ei după ce facem campania de educare cu informații. Discutăm și cumva încercăm să aflăm și de la copiii care participă cam ce știu ei despre căței, cum ajunge un cățel pe stradă, ce e de făcut dacă vedem un cățel pe stradă, ce înseamnă să ai un cățel acasă, până la urmă e o informație suport pentru ghidaj pentru că foarte mulți își doresc animale acasă dar nu prea știu ce au de făcut ulterior”, au încheiat fetele invitate la radio.
Cristina GANGA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cine este Călin Georgescu, SURPRIZA alegerilor prezidențiale din 2024, turul I, candidatul anti-sistem?
Cine este Călin Georgescu, SURPRIZA alegerilor prezidențiale din 2024, turul I, candidatul anti-sistem? Călin Georgescu, este surpriza alegerilor prezidențiale 2024, din primul tur, situându-se pe locul 2 în clasament, după numărarea a aproape 80% din voturi la nivel național. În județul Alba, Călin Georgescu câștigă detașat alegerile având un scor de 22 % la numărarea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918