Congresul Istoricilor Români la Alba Iulia: Academia Română solicită Ministerului Educaţiei trei ore de Istorie pe săptămână în școli
Congresul Istoricilor Români la Alba Iulia: Academia Română solicită Ministerului Educaţiei trei ore de Istorie pe săptămână în școli
Academia Română atrage atenţia că fără revenirea disciplinei Istorie la statutul pe care l-a avut cel puţin în primii ani după 1989 „este compromisă păstrarea identităţii naţiunii române” şi solicită, într-un mesaj adresat de participanţii la Congresul Istoricilor Români, care se desfăşoară în perioada 8-10 septembrie, la Alba Iulia, ca numărul de ore de istorie din învăţământul preuniversitar să fie de trei ore pe săptămână, relatează Agerpres.
„Fără revenirea disciplinei Istorie la statutul pe care l-a avut cel puţin în primii ani după 1989, fără acordarea finanţării adecvate institutelor Academiei, instituţiilor de arhivă (Arhivele Naţionale, Arhivele Diplomatice şi Arhivele Militare), muzeelor şi facultăţilor de istorie, publicaţiilor de istorie etc. este compromisă păstrarea identităţii naţiunii române şi se pecetluieşte dispariţia sa treptată”, se afirmă în mesajul semnat de preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop.
În mesaj se solicită ca numărul de ore de Istorie din învăţământul preuniversitar din România să fie cel puţin egal cu media orelor de Istorie din statele UE, respectiv de trei ore pe săptămână.
„Solicităm Ministerului Educaţiei să înceapă în cel mai scurt timp un dialog cu reprezentanţii Academiei Române – Comitetului Naţional al Istoricilor Români, ca singură entitate reprezentativă pentru breasla istoricilor din România, în aşa fel încât viitoarea lege a învăţământului să reflecte corect statutul Istoriei şi al istoricilor„, se arată în mesajul menţionat.
Potrivit documentului, comunitatea istoricilor şi arhiviştilor din România „declară că se va menţine pe linia profesională şi morală instituită de marii părinţi ai istoriografiei naţionale”.
„Cel puţin Academia Română şi entităţile ei de cercetare a istoriei îşi propun o mai intensă prezenţă în arena creativităţii istoriografice şi a dezbaterilor publice. Cunoaşterea în mod corect, critic, de către tineri mai ales, a istoriei naţionale, dar şi a istoriei minorităţilor naţionale ca parte a acestei ţări, cu toate împlinirile şi neajunsurile prezente la toate naţiunile, trebuie să-i preocupe nu numai pe cei care activează în breasla noastră, ci şi pe decidenţii politici ai României. Pe de altă parte, oamenii au tot mai multă nevoie de istorie universală, pentru a avea un cadru verosimil de înţelegere şi circumscriere a studiilor de istorie locală, naţională, regională. Ţinem să subliniem determinarea istoricilor români de a coopera cu istoriografiile europene şi internaţionale, cu instituţiile şi reţelele profesionale ale istoricilor care servesc cu credinţă principiile Muzei Clio, cercetarea şi prezentarea adevărului istoric”, se mai arată în mesajul Academiei Române.
Sute de istorici participă, timp de trei zile, de joi până sâmbătă, la Alba Iulia, la un congres naţional, eveniment desfăşurat în cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 100 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand şi Reginei Maria ca suverani ai României Mari. Ajuns la cea de-a III-a ediţie, Congresul Naţional al Istoricilor Români, organizat în acest an de Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, sub egida Academiei Române şi a Comitetului Naţional al Istoricilor din România, reuneşte peste 640 de participanţi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Economistul Radu Georgescu: Cum protejez eu banii familiei și firmei mele. În România am conturi bancare în euro la bănci care sunt considerate cu o importanță sistemică globală
Economistul Radu Georgescu: Cum protejez eu banii familiei și firmei mele. În România am conturi bancare în euro la bănci care sunt considerate cu o importanță sistemică globală Economistul Radu Georgescu a explicat, ca răspuns la întrebările primite în ultima perioadă, cum își protejează el personal banii familiei și firmei, aceasta putând constitui un ghid […]
Profesorul de economie Cristian Păun: S&P anunță iminenta retrogradare a României în categoria de țară bananieră
Profesorul de economie Cristian Păun: S&P anunță iminenta retrogradare a României în categoria de țară bananieră Criza politică din România și posibilele întârzieri în răspunsul politic la dezechilibrele economice de după colapsul guvernului de coaliție ar putea submina unele surse de finanțare externă, a apreciat S&P Global, compania mamă a firmei de rating S&P. „S&P […]
Facturi aproape DUBLE la electricitate, în special pentru cei cu un consum redus. Schema de sprijin se elimină în iulie 2025
Facturi aproape DUBLE la electricitate, în special pentru cei cu un consum redus. Schema de sprijin se elimină în iulie 2025 Vara 2025 s-ar putea să ne prindă cu facturi mai mari la electricitate. De la 1 iulie, schema de sprijin pentru plata energiei va fi eliminată, iar toți consumatorii trebuie să fie informați de […]