Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

ALERTĂ METEO: COD PORTOCALIU de FURTUNĂ în Alba, până sâmbătă. Cantitățile de apă pot ajunge până la 70-80 litri/mp

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024
ALERTĂ METEO: COD PORTOCALIU de FURTUNĂ în Alba, până sâmbătă. Cantitățile de apă pot ajunge până la 70-80 litri/mp

Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri, 2 septembrie, o avertizare cod galben, portocaliu și roșu de furtuni, valabilă până sâmbătă.

COD GALBEN

În intervalul menționat, în vestul, estul și sud-estul țării vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 25…40 l/mp. Local în sud-estul Munteniei și în Dobrogea, mai ales seara şi noaptea, aversele vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului.

Începând din dimineața zilei de sâmbătă (3 septembrie), aversele se vor restrânge spre sud-estul și estul țării.

COD PORTOCALIU

În Oltenia, Transilvania, local în Maramureș, Muntenia și Dobrogea vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40…60 l/mp și izolat în Oltenia peste 70…80 l/mp. În sud-est, aversele vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii.

COD ROȘU

Local în județul Vâlcea, în zona montană și submontană a județelor Gorj și Argeș se vor acumula cantități de apă de 70…90 l/mp și izolat peste 100 l/mp.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Albaiulianca Mihaela Mih-Dehelean, CAMPIOANĂ BALCANICĂ la Culturism și Fitness: ”O cupă în care am strâns toate speranțele, lacrimile, durerile și bucuriile a mii de ore de antrenament”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Albaiulianca Mihaela Mih-Dehelean, CAMPIOANĂ BALCANICĂ la Culturism și Fitness: ”O cupă în care am strâns toate speranțele, lacrimile, durerile și bucuriile a mii de ore de antrenament” Albaiulianca Mihaela Mih-Dehelean este CAMPIOANĂ BALCANICĂ la Culturism și Fitnes. Performanța remarcabilă a fost anunțată chiar de sportivă pe pagina de Facebook: ”O cupă în care am strâns […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea