Student Sport Alba Iulia va reprezenta Petrolul Ploiești la fotbal feminin | Meciurile de acasă, din Liga 3, se vor juca la Ighiu
Condiția obligatorie impusă de Federația Română de Fotbal ca prim-divizionarele să aibă și o echipă de fotbal feminin a dus la înfiriparea unei colaborări între Student Sport Alba Iulia și Petrolul Ploiești, nou-promovată în Superligă.
Astfel, s-a parafat un parteneriat între cele două cluburi (Consiliul de Administrație al prahovenilor a fost de acord), urmând ca formația din Cetatea Marii Uniri să joace pentru “găzari”, în următoarea ediție, la două categorii competiționale, Liga 3 la senioare și Under 13, meciurile considerate pe teren propriu urmând să se desfășoare la Ighiu (primăria comunei a alocat fonduri în acest sens). Zilele următoare urmează să fie anunțat și calendarul competițional.
*Participare la Cupa Mării Negre
De curând, echipa din Cetatea Marii Uniri a participat, la Eforie Nord, la Cupa Mării Negre, a 4-a ediție, cel mai important turneu pentru copii și juniori de pe litoralul românesc, organizat anul acesta la 14 categorii de vârstă (11 la masculin și 3 la feminin). Pentru o mai bună promovare a fotbalului feminin, la Under 12 s-a jucat sub denumirea de Student Sport Alba Iulia, la Under 14 sub numele de Performanța Ighiu și Under 16 sub titulatura de Petrolul Ploiești. La flecare dintre cele 3 categorii, formația lui Cătălin Costea s-a clasat pe locul secund, luându-se și premii individuale.
Rezultate: *Under 12: ACS Predu – Student Sport Alba Iulia 0-4, Student Sport Alba Iulia – UTA Arad 1-0, SportMax Vâlcea – Student Sport Alba Iulia 2-1, Student Sport Alba Iulia- ACS Șoimii Șimand 4-0. Premii individuale: Ayana Sârbu – cel mai bun fundaș, Iulia Mitrofan – MVP-ul turneului;
*Under 14: Performanța Ighiu – Viitorul Curița 9-1, Juniorul București – Performanța Ighiu 0-2, UTA Arad – Performanța Ighiu 3-2, SportMax Vâlcea – Performanța Ighiu 0-3. Premii individuale: Oana Cosma – cea mai tehnică jucătoare, Emma Mihu – cea mai bună jucătoare a turneului;
*Under 16: Petrolul Ploiești – Viitorul Curița 4-0, SportMax Vâlcea – Petrolul Ploiești 1-9, ACS Predu – Petrolul Ploiești 0-5, Rapid București – Petrolul Ploiești 4-0. Premii individuale: Adriana Avram – cel mai bun portar, Daria Șimandi – premiul pentru fair play și determinare. Lotul: Alesia Ilinca, Adriana Avram, Anamaria Scrob, Andreea Mitrofan, Antonia Botescu, Ingrid Tokacs, Oana Cosma, Emma Mihu, Maria Oargă, Iulia Mitrofan, Ayana Sârbu, Nicoleta Deca, Simina Șandru, Sonia Toma, Antonia Giura, Ionela Borcea, Alexia Ursu; antrenori Cătălin Costea și Ariana Iosa.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României
AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României În ultima ședință a Biroului Executiv al AJF Alba, s-a stabilit programul competițional pentru retur, cu o etapă intermediară în Liga 4 (1-3 aprilie) și reluarea sezonului în […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 14 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor