Revolta

Nu, nu vreau să mă refer decât în treacăt la revoltele care au cuprins lumea arabă. Sărăcia este motorul lor indiferent de ce alte argumente culturale sau religioase ar găsi comentatorii politici. Acestea din urmă pot doar să potenţeze efectele sărăciei şi să dea revoltelor o alură de luptă pentru libertate şi democraţie, dar este extrem de clar: toate vrajbele sunt vrajbe pentru bani. Globalizarea despre care s-a vorbit şi se vorbeşte foarte mult doar a transformat planeta într-un sat atât din punctul de vedere al comunicaţiilor şi uşurinţei deplasării, dar şi din punctul de vedere al nivelului de trai. Mai concret, globalizarea nu a adus extinderea bunăstării, ci doar a extins câmpul de acţiune al celor care (state, companii multinaţionale, organizaţii sau persoane private) urmăresc maximizarea propriilor beneficii provocând astfel creşterea discrepanţelor la nivel micro şi macro deopotrivă.
Miercuri grecii s-au bătut din nou în stradă transformând greva generală într-o nouă revoltă împotriva măsurilor de austeritate pe care guvernul elen este forţat să le ia pentru ca ţara să nu intre în faliment. Grecii, ca şi alţii aidoma, nu înţeleg că au trăit ani de-a rândul pe datorie. Că s-au întins mai mult decât plapuma. Ce înseamnă, de exemplu, plata celui de-al 13-lea şi al 14-lea salariu sau pensii? Noi românii nu am ajuns decât la plata celui de-al 13-lea salariu pentru bugetari. Dacă statul are banii necesari pentru a creşte veniturile angajaţilor săi de ce nu o face prin majorarea salariilor, nu prin mărirea numărului acestora? Nu este o modalitate de a-şi fura singur pălăria? Şi de a ne fura nouă tuturor pălăria sub argumentul unei bunăstări iluzorii şi iată, atât de instabile? Această atitudine prin care s-a cumpărat de fapt bunăvoinţa electoratului nu este generatoare de seriozitate, productivitate şi, pe cale de consecinţă, bunăstare durabilă.
Crizele economice sunt ciclice şi ele sunt generate mereu în cauzele lor primare, nemachiate, de lăcomie. Trist este că n-am învăţat nimic din crizele precedente şi repetăm, mereu şi mereu aceleaşi comportamente. Ne dorim un trai bun fără să muncim prea mult şi pe deasupra mai suntem şi risipitori. Nu putem disjunge comportamentul din viaţa privată de cel de la serviciu. Ar însemna să ne dedublăm personalitatea ajungând astfel în domeniul psihiatriei.
Un raport recent al Curţii de Conturi a României arată că 25 la sută din fondurile publice cheltuite de ministerele, instituţiile şi companiile statului român au fost cheltuite nejustificat. Adică s-au risipit. Raportul Curţii de Conturi se fereşte să spună că aceste cheltuieli au fost nelegale, protejându-i astfel pe risipitorii banului public de rigorile legii penale. O clemenţă la rândul ei extrem de păguboasă cu atât mai mult cu cât ea nu este nouă, ci s-a manifestat şi în anii precedenţi. Combinată cu neaplicarea legii răspunderii ministeriale atitudinea asta „înţelegătoare” nu-i îndeamnă deloc pe decidenţi la o atitudine de profesionalism (aici avem şi probleme legate de pregătirea profesională a mai marilor) şi seriozitate. Acum că ne-a ajuns cuţitul la os avem ocazia de a ne schimba noi toţi atitudinea. Să nu mai fim atât de buni creştini, atât de iertători cu aproapele nostru care calcă în străchini, mai ales când „greşelile” se răsfrâng greu asupra tuturor. Să fim revoltaţi când constatăm astfel de comportamente şi manopere scutindu-ne astfel de revolta de stradă a sărăciei.
Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI