Șase judecători ai CSM au decis „cenzurarea” ROLII. Motivările nu vor mai fi trimise de către instanțe spre platformă
Șase judecători ai CSM au decis „cenzurarea” ROLII. Motivările nu vor mai fi trimise de către instanțe spre platformă
Șase judecători din cadrul CSM au decis ca motivările să nu mai fie trimise de către instanțe spre platforma rolii.ro. Jurisprudența va ajunge al CSM care va cenzura dosarele după bunul plac și fără a da socoteală nimănui, sute de dosare din cadrul platformei just.ro, care este coordonată de ministerul Justiției, fiind deja anonimizate în baza unor cereri bizare.
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, după suplimentarea ordinii de zi, a hotărât, astăzi, cu 6 voturi Da, 3 Nu și 1 Nul „încetarea accesului programatic al oricărei entități terţe la jurisprudența anonimizată și la metadatele asociate acesteia, prin intermediul ROLII.
Gruparea Savonea din CSM a mai decis ca biroul informatică „va lua de îndată măsurile tehnice necesare pentru a configura sistemul informatic astfel încât să nu mai fie permis niciunei entități terțe accesul programatic la jurisprudența anonimizată și la metadatele asociate acesteia, prin intermediul ROLII”.
Nu se mai trimit acte
Cei șase judecători din CSM au mai stabilit „încetarea autorizării date instanțelor judecătorești de a pune la dispoziția Fundației ROLII hotărârile judecătorești pronunțate, în vederea publicării lor”. CSM invocă presupuse accesări ilicite, nerespectarea standardelor de anonimizare, precum şi a nerespectarea hotărârilor Plenului Consiliului privind „excluderea anumitor obiecte precum racolarea minorilor în scopuri sexuale, rele tratamente aplicate minorului, incest, pornografie infantilă, divorţ etc”, se arată în decizia Secției de astăzi.
Secția a mai dat ordin ca biroul informatică să ia „de îndată măsurile tehnice necesare pentru a configura sistemul informatic astfel încât să nu mai fie preluate hotărârile judecătorești pe serverul alocat aplicației ROLII, iar Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii va realiza demersurile necesare în vederea desființării Fundației „Institutul Român de Informaţii juridice” (ROLII).
Obsesia controlului total
Prin acest demers, CSM urmărește să dețină controlul total pe motivările care vor fi încărcate pe propriul portal de jurisprudență, rejust.ro. Rolii.ro era deținut de CSM și Uniunea Barourilor. Ăn acest moment, nimeni nu poate explica de ce este greșit să existe două portaluri de jurisprudență.
Hotărârea celor șase din CSM vine în contextual în care tot mai multe dosare dispar pur și simplu de pe portalul just.ro, administrat de ministerul Justiției. Pentru anonimizarea dosarelor se invocă fel de fel de pretexte începând cu GDPR și terminând cu „dreptul de a fi uitat”. Din moment ce dosare și deciziile instanțelor de judecată nici nu sunt trecute pe portal, șansa de a fi descoperite în noul portal de jurisprudența rejust.ro sunt aproape de zero.
Tentația de a se judeca între ei
Judecătorii din CSM au ridicat secretomania din sistemul judiciar la cote nemaîntâlnite, documente banale fiind anonimizate total.
În aceeași ședință, judecătorii din CSM au mai stabilit că, în noul sistem, „anterior publicării, hotărârile vor fi anonimizate în ceea ce privește următoarele informații: numele și prenumele, porecla, data și locul naşterii, codul numeric personal, adresa de domiciliu, denumirea societăţii, sediul social, codul de identificare, numărul dosarului, precum și orice alte date care pot conduce la identificarea dosarului”.
Prin aceste măsuri luate de CSM în ultimele luni de mandat transparentizarea actului de justiție a devenit o glumă proastă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Biserica Ortodoxă Română, poziție reafirmată în legătură cu alegerile prezidențiale 2025: „Ne delimităm de orice act de politică partinică”
Biserica Ortodoxă Română, poziție reafirmată în legătură cu alegerile prezidențiale 2025: „Ne delimităm de orice act de politică partinică” Biserica Ortodoxă Română își reafirmă neutralitatea față de procesul electoral din cadrul alegerilor prezidențiale 2025, subliniind că se delimitează de orice implicare în susținerea publică a candidaților. Citește și: Când pică Rusaliile în 2025: Câte zile […]
Cum va fi vremea mâine în România: Prognoza meteo pentru luni, 12 mai 2025 Luni, 12 mai 2025 remea va fi deosebit de rece pentru această dată în cea mai mare parte a țării. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua, pe parcursul zilei în Transilvania, Maramureș, local în Moldova, nordul Olteniei și Munteniei […]
Când pică Rusaliile în 2025: Câte zile libere vor avea românii de „Cincizecime” și de ce trebuie respectate obiceiurile de Pogorârea Sfântului Duh
Când pică Rusaliile în 2025: Câte zile libere vor avea românii de „Cincizecime” și de ce trebuie respectate obiceiurile de Pogorârea Sfântului Duh Rusaliile 2025. Sărbătoarea Rusaliilor sau Pogorârea Sfântului Duh ori Cincizecimea, așa cum se mai numește această celebrare, este prăznuită la 50 de zile după duminica Paștelui. Anul acesta, românii au parte de […]