Rămâi conectat

Curier Județean

Ce se întâmplă când se abandonează deșeurile din materiale de construcții, în România?

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ce se întâmplă când se abandonează deșeurile din materiale de construcții, în România?

Conform OUG 92/2021 abandonul și eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate în acest scop este interzisă și constituie contravenție și se sancționează cu amenzi de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 50.000 lei la 70.000 lei, pentru persoanele juridice.

În România, nu există încă o urmărire consecventă și clară a acestui proces de eliminare, colectare – reciclare. Salvarea poate veni din direcția primăriilor locale care au posibilitatea să condiționeze avizele de construire/ demolare/ renovare de obligativitatea asigurării sortării deşeurilor la sursă, în vederea valorificării componentelor reutilizabile sau eliminării lor în cadrul depozitelor de deşeuri. Și de asemenea, dacă abandonul deșeurilor în locuri neautorizate va fi de fiecare dată amendat, oamenii vor conștientiza necesitatea aplicării legilor. Din păcate ne lipsește educația civică și singura soluție pentru a o dezvolta, este cea punitivă.

În 2021 ne aflam în situația în care reciclam doar 11% din totalul deșeurilor municipale și până în 2025 trebuie să ajungem la 55%. Cum vom atinge această țintă?

România stă prost în ceea ce privește managementul deșeurilor, iar acest lucru se vede cu ochiul liber. Deocamdată nu avem infrastructura eficientă de colectare separată a deșeurilor, nu se monitorizează, nici sancționează procesul, populația nu este educată corespunzător. Efortul trebuie să fie comun: al autorităților, al companiilor, al oamenilor la nivel individual. Durează, însă trebuie să ne asumăm faptul că managementul deșeurilor este o prioritate pentru noi toți.

În sectorul construcțiilor, principala obligație îi va viza pe titularii unor autorizații de construcție sau de desființare. Aceștia vor avea îndatorirea să arate ce vor face cu deșeurile rezultate în urma activităților specifice, cum vor sorta anumite tipuri de deșeuri, precum și alte obligații.

AIREVITAL_V1

Unde interveniți dumneavoastră în acest flux de colectare – reciclare?

Compania Reciclare Moloz SRL are ca obiectiv principal colectarea, reciclarea și valorificarea deșeurilor, în principal cele din construcții și demolări.

Compania pune la dispozitia beneficiarilor, spre închiriere, containere pentru încărcarea deșeurilor. Deşeurile reciclabile pot fi colectate şi într-un singur container, care este ulterior transportat la staţia de procesare, unde sortarea deşeurilor se face manual sau automatizat (extragerea reziduurilor mai mari, precum: lemn, metale, materiale plastice). Asigurăm servicii de transport la amplasamentul centrului de colectare a materialelor rezultate din construcții, gratuit pentru locații aflate la mai puțin de 30 km de sediul nostru. La centrul de colectare se face recepția și descărcarea pe platforma special amenajată pentru recepționarea și sortarea materialului.

Deocamdată ne axăm pe județele Alba și Hunedoara, urmând ca în perspectivă să ne dezvoltăm capabilitățile de prelucrare și să extindem arealul de colectare.

Reciclare Moloz colectează, reciclează și valorifică deșeurile, în principal cele din construcții și demolări.

Detalii companie:
RECICLARE MOLOZ
Domeniu de activitate și expertiză:
Reciclarea deşeurilor din construcţii şi demolări judetele ALBA și HUNEDOARA
Date de contact:
0756.032.147
[email protected]
www.reciclaremoloz.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | OPERAȚIUNE de salvare a unei pisici căzute pe acoperișul unor magazine, în Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO | Operațiune de salvare a unei pisici căzute pe acoperișul unor magazine, în Alba Iulia Pompierii miliari din Alba Iulia au fost angrenați, duminică, 11 mai 2025, în jurul orei 13.45, într-o operațiune inedită. Ei au intervenit pentru salvarea unei pisici care căzuse pe acoperișul unor magazine. Intervenția a avut pe Bulevardul Revoluției 1989, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Primăria Alba Iulia, contribuție de 350.000 de lei la Grupul de Acțiune Locală Alba Iulia Incluzivă în anul 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, contribuție de 350.000 de lei la Grupul de Acțiune Locală Alba Iulia Incluzivă în anul 2025 Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de luni, 12 mai 2025 a Consiliului Local Alba Iulia se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea contribuției Municipiului Alba Iulia la Asociația Grupul de Acțiune Locală […]

Citește mai mult

Curier Județean

9-10 mai 2025 | Peste 1.000 de persoane și mașini, verificate de polițiștii și jandarmii din Alba. Amenzi de aproape 80.000 de lei și 11 permise reținute

Ziarul Unirea

Publicat

în

9-10 mai 2025 | Peste 1.000 de persoane și mașini, verificate de polițiștii și jandarmii din Alba. Amenzi de aproape 80.000 de lei și 11 permise reținute În ultimele 48 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea