Rămâi conectat

Actualitate

Ajutor social 2022: În ce situații se pot pierde banii primiți lunar de la stat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ajutor social 2022: În ce situații se pot pierde banii primiți lunar de la stat

Mulți dintre românii care primesc ajutoare sociale nu și-au finalizat studiile de bază, iar asta îi împiedică să-și găsească un loc de muncă. Statul român le întinde o mână de ajutor, astfel încât prin cadrul programului ”A doua șansă” aceștia se pot reîntoarce la școală, iar cei care refuză pot pierde ajutorul social lunar.

Alba FEST 2025

Potrivit unui ordin al Ministerului Educației (ME), și regulile după care se vor desfășura cursurile programului “A doua șansă”, cum vor fi organizate clasele și cui i se adresează.

Așa cum s-a stabilit acum aproximativ cinci luni, prin OUG 101/2021, “pentru facilitarea angajării, precum și a participării la cursuri de formare profesională, în cazul persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social care nu au un nivel de educație școlară sau cunoștințele necesare (…), agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă recomandă, în cadrul serviciilor de informare și consiliere profesională, înscrierea și parcurgerea cursurilor programului educațional «A doua șansă»”.

În cazul în care refuză participarea la cursurile recomandate, persoanele apte de muncă ce primesc ajutor social pot pierde banii de la stat, putând să ceară din nou ajutor social doar după un an.

Acum, prin Ordinul ME nr. 3.062/2022, apărut marți în Monitorul Oficial, sunt stabilite regulile pentru organizarea acestor cursuri, respectiv a programului “A doua șansă”. În primul rând, potrivit actului normativ, programul „A doua șansă” are două componente: una axată pe învățământul primar (până la clasa a IV-a), iar alta axată pe învățământul secundar (gimnazial – clasele V-VII și liceal – clasele IX și X).

În cazul ciclului de învățământ primar, programul „A doua șansă” se adresează copiilor, tinerilor sau adulților care depășesc cu patru ani vârsta corespunzătoare clasei și care, din diferite motive, nu au absolvit acest nivel de învățământ până la vârsta de 14 ani.

Apoi, când vine vorba despre ciclul secundar de învățământ, programul „A doua șansă” îi vizează pe cei care au depășit cu cel puțin patru ani vârsta de școlarizare corespunzătoare clasei în care puteau fi înscriși în învățământul de masă și care, din diferite motive, nu au absolvit învățământul secundar inferior (gimnazial).

De principiu, cursurile se pot planifica într-un orar flexibil – dimineața, după-amiaza sau seara, sâmbăta sau duminica, inclusiv în timpul vacanțelor școlare. Pentru înscriere, cei interesați se pot adresa secretariatului unei școli ce organizează astfel de cursuri, unde vor trebui să ducă mai multe acte: copii ale actului de identitate, a certificatului de naștere, de căsătorie, foaia matricolă etc. Regulile amintite se vor aplica începând cu anul școlar 2022-2023.

După cum a fost stabilit tot în 2021, cei care vor urma cursurile programului „A doua șansă” la o distanță mai mare de cinci kilometri față de locuință pot cere decontarea transportului. Decontarea se va putea face în limita sumei de 500 de lei de persoană pentru fiecare semestru școlar.

Apoi, tot atunci a fost stabilit că cei care primesc ajutor social îl pot cumula cu salariul timp de șase luni după angajare, cu condiția încheierii unui contract de muncă pe o perioadă de cel puțin 24 de luni, conform avocatnet.ro.

Sursa: bugetul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: „În România statul ia oricărui salariat 42% din salariul brut. Este una dintre cele mai mari cote de impozitare de pe planeta Pământ”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: „În România statul ia oricărui salariat 42% din salariul brut. Este una dintre cele mai mari cote de impozitare de pe planeta Pământ” „În România statul ia oricărui salariat 42% din salariul brut. Este una dintre cele mai mari cote de impozitare de pe planeta Pământ”, subliniază economistul Radu Georgescu.  Citește și: […]

Citește mai mult

Actualitate

Carduri de energie 2025: Ce categorii de consumatori casnici vor beneficia de ajutor de stat după 1 iulie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Carduri de energie 2025: Ce categorii de consumatori casnici vor beneficia de ajutor de stat după 1 iulie Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de Urgență privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situația de sărăcie energetică. Măsurile de protecție socială se vor aplica […]

Citește mai mult

Actualitate

Călin Georgescu a contestat în instanță măsura prelungirii controlului judiciar asupra sa: „Trăiesc evidența unui abuz, pe care nu l-aș fi crezut posibil după căderea comunismului”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Călin Georgescu a contestat în instanță măsura prelungirii controlului judiciar asupra sa: „Trăiesc evidența unui abuz, pe care nu l-aș fi crezut posibil după căderea comunismului” Călin Georgescu a ajuns, joi, 12 iunie 2025, la sediul Judecătoriei Sectorului 1, după ce a contestat în instanță decizia procurorilor de a-i prelungi măsura controlului judiciar în dosarul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea