Pensiile speciale în ianuarie 2022: Cât este efortul Bugetului de stat și cât reprezintă contribuția
Pensiile speciale în ianuarie 2022: Cât este efortul Bugetului de stat și cât reprezintă contribuția
Pensiile speciale medii încasate în luna ianuarie 2022 s-au situat între 4.901 lei pentru personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor și 20.207 lei în cazul foștilor procurori și judecători, potrivit datelor oficiale publicate de Casa Națională de Pensii Publice.
Citește și: Pensii 2022: Peste 63.000 de lei, cea mai MARE pensie din România, în ianuarie
Cinci din cele șase categorii de persoane beneficiare ale acestor pensii de serviciu au înregistrat o diminuare marginală față de aceeași lună a anului trecut (între -0,6% și -3,4%), singura categorie care a avansat la nivelul sumei medii primite fiind cea a procurorilor și judecătorilor, care a bifat un plus de 1,7%.
Dacă se face raportul între sumele medii plătite de la bugetul de stat și sumele medii încasate pe diferitele categorii de pensionari speciali, se obțin valori foarte mult diferite de la caz la caz, între 49% pentru cei care au activat în diplomație și mergând pînă la 93% în cazul ex-procurorilor și judecătorilor.
Citește și: Pensii 2022: Majorare pensii ianuarie 2022 • punctul de pensie • ajutorul pentru pensionari • impozitarea pensiilor • pensii militare 2022
De remarcat și faptul că, în afară de personalul aeronautic și (cu o singură excepție) de Curtea de Conturi, există foști angajați care nu primesc deloc pensie pe bază de contributivitate.
Ponderea acestora este situată între 7,6% la corpul diplomatic și aproape două treimi din total la procurori și judecători.
Citește și: Recalculare pensii 2022: Recalcularea NU va ţine cont de toate veniturile obţinute
Pentru referință, menționăm că, în pofida indexării de la 1 ianuarie a punctului de pensie pentru cei 4,62 milioane de persoane care țin strict de bugetul asigurărilor sociale de stat (de la 1.442 lei la 1.586 lei), pensia medie a urcat per total în prima lună a anului curent la doar 1.771 lei iar cea pentru limită de vârstă (cu sau fără îndeplinirea perioadei legale de cotizare) la 1.985 lei.
sursa: cursdeguvernare.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Conf. univ. dr. Barb Artenie, fost prefect de Alba, a trecut la cele veșnice. A fost una din personalitățile marcante ale județului
Conf. univ. dr. Barb Artenie, fost prefect de Alba, a trecut la cele veșnice. A fost una din personalitățile marcante ale județului Familia îndurerată anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a celui care a fost soț, tată, bunic, conf. univ. dr. Barb Artenie Născut în 1937, la 16 august, în localitatea Oarda de Sus, […]