Rămâi conectat

Actualitate

Contractul pentru Secțiunea 2 din Autostrada Sibiu – Pitești, semnat de CNAIR: Când ar trebui finalizate lucrările

Ziarul Unirea

Publicat

în

Contractul pentru Secțiunea 2 din Autostrada Sibiu – Pitești, semnat de CNAIR: Când ar trebui finalizate lucrările

Contractul pentru Secţiunea 2 a autostrăzii Sibiu-Piteşti, în valoare de aproape un miliard de euro (4,250 miliarde lei, fără TVA, a fost semnat luni de CNAIR. Finanţarea va fi asigurată din fonduri europene, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Prima secţiune din tronsonul autostrăzii care va traversa Carpaţii intră în linie dreaptă! CNAIR a semnat astăzi contractul în valoare de aproape 1 miliard de euro (4,250 miliarde lei, fără TVA) pentru Secţiunea 2 a autostrăzii Sibiu-Piteşti! Finanţarea este asigurată din fonduri europene”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Cu o lungime de 31,33 km, Secţiunea Boiţa-Cornetu trebuie finalizată în anul 2027, asocierea de antreprenori turci având la dispoziţie 18 luni pentru proiectare şi 50 de luni pentru execuţie, scrie Agerpres.

Potrivit ministrului, pe traseul acestei secţiuni, care face parte din coridorul 4 Pan-European, vor fi construite: 49 de poduri şi viaducte, 7 tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 metri şi 1.590 metri (lungime totală de 4.920 m), un ecoduct pentru mamifere mari în zona localităţii Lazaret, panouri fonoabsorbante în zonele în care traseul trece în apropiere de localităţi sau de arii protejate şi aliniamente de arbori în dreptul localităţilor, pentru reţinerea poluanţilor atmosferici.

CNAIR a anunţat la finele anului trecut că proiectarea şi execuţia lucrărilor de construcţie a secţiunii 2 din autostrada Sibiu – Piteşti vor fi realizate de Asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret AS – Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret.

Conform CNAIR, durata de garanţie a lucrărilor este de 120 de luni.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Studenții pot cumpăra din nou online bilete CFR cu reducere de 90%. Cum pot obține tichetele și pe ce rute sunt valabile

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Studenții pot cumpăra din nou online bilete CFR cu reducere de 90%. Cum pot obține tichetele și pe ce rute sunt valabile CFR Călători a reluat începând de miercuri 5 martie 2025, posibilitatea achiziționării online a biletelor și abonamentelor cu reducere de 90% pentru studenți, după o suspendare de trei luni. Această facilitate este disponibilă […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea