Rămâi conectat

Actualitate

Cresc ratele românilor la bănci? Ședință BNR astăzi: Consiliul de administrație ar putea decide o nouă rată a dobânzii de politică monetară

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cresc ratele românilor la bănci? Ședință BNR astăzi: Consiliul de administrație ar putea decide o nouă rată a dobânzii de politică monetară

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României se reunește, luni, într-o ședință în care ar putea decide o nouă majorare a ratei dobânzii de politică monetară, aflată în prezent la nivelul de 1,75% pe an. Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a decis anterioara majorare pe 9 noiembrie.

Creșterea dobânzii este de așteptat în condițiile majorării inflației în România, dar și în Europa și în întreaga lume. Decizia din 9 noiembrie a fost anticipată de analiştii de pe piața financiară, care anticipau o majorare de cel puțin 0,50% a dobânzii. CA al BNR a venit cu o abordare mai prudentă și o creștere de numai 0,25 la sută.

Chiar și așa, decizia BNR a avut efecte în piață, pentru a fost urmată de o creștere importantă a indicelui ROBOR la 3 luni, cel mai folosit indicator pentru credite, care a intrat în noul an la peste 3% și a crescut cu aproape 70% față de perioada similară a anului trecut.

Tot vineri, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 3,17%, faţă de cotaţia de 3,15% înregistrată joi, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a crescut la 3,26%, de la 3,25 joi.

Analiştii financiari estimează că indicele ROBOR la 3 luni va ajunge la 3,22% în următoarele 12 luni, potrivit celui mai recent sondaj realizat de CFA Society.

sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Economiștii CFA avertizează un scenariu sumbru pentru România în cazul îndepărtării de UE: Nivelul de trai va scădea semnificativ

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Economiștii CFA avertizează un scenariu sumbru pentru România în cazul îndepărtării de UE: Nivelul de trai va scădea semnificativ În cazul în care România s-ar îndepărta de Uniunea Europeană, economia românescă va avea extrem de mult de suferit,  iar fără accesul la fondurile europene, nu vom mai putea avea nici pe departe nivelul actual de […]

Citește mai mult

Actualitate

REGES-ONLINE: Noua procedură de acces în vederea completării, transmiterii și interogării datelor în/din Registrul general de evidență a salariaților din România

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

REGES-ONLINE: Noua procedură de acces în vederea completării, transmiterii și interogării datelor în/din Registrul general de evidență a salariaților din România A fost emis și publicat în Monitorul Oficial un ordin al ministrului Muncii pentru aprobarea Procedurii de acces în vederea completării, transmiterii și interogării datelor în/din Registrul general de evidență a salariaților – REGES-ONLINE […]

Citește mai mult

Actualitate

MAI: Noi constrângeri pentru persoanele care nu-și declară reședința reală. Amendă dacă locuieşti în altă parte

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

MAI: Noi constrângeri pentru persoanele care nu-și declară reședința reală. Amendă dacă locuieşti în altă parte Au apărut noi constrângeri pentru persoanele care nu-și declară reședința reală. Până pe 10 iunie 2025 persoanele aflate în chirie sau ,,în gazdă” trebuie să anunțe adresa unde locuiesc efectiv pentru a evita sancțiuniile prevăzute de lege. Legea spune […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea