Orașul Cugir se pregătește pentru trecerea la vehicule electrice: Vor fi montate 10 stații de reîncărcare
Orașul Cugir se pregătește pentru trecerea la vehicule electrice: Vor fi montate 10 stații de reîncărcare
Administrația locală cugireană vrea să fie pregătită pentru momentul în care la nivel local vor apărea masinile electrice, astfel că intenționează să monteze în mai multe zone ale localității stații de reîncărcare pentru aceste tipuri de vehicule.
La inițiativa Primarului, Adrian Teban, în ședința de astăzi, Consiliul Local Cugir a aprobat un proiect de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici și a contribuției proprii necesare pentru montarea a 10 stații de reîncărcare a autovehiculelor electrice.
Acestea ar urma să fie instalate după cum urmează: STR. VICTORIEI – ZONA PETROM, STR. ROZELOR 5, STR. VICTORIEI – ZONA ANL, ZONA PIATA DE JOS, ZONA PRIMĂRIE, ZONA FURNICA, ZONA DRĂGANA, ZONA PIAȚA DE SUS, ZONA RÂUL MIC, MONUMENT VINEREA.
Hotărârea de astăzi a fost luată în contextul în care primăria urmează să solicite fonduri nerambursabile pentru această investiție, în baza Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
6 decembrie 2024 | Concert de colinde „Îmbucură-te, om bun!”, organizat de ASCOR Alba Iulia la Casa de Cultură a Sindicatelor din orașul Marii Uniri
6 decembrie 2024 | Concert de colinde „Îmbucură-te, om bun!”, organizat de ASCOR Alba Iulia la Casa de Cultură a Sindicatelor din orașul Marii Uniri Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, ASCOR Alba Iulia organizează a doua ediție a concertului de colinde tradiționale „Îmbucură-te, om bun!”. Citește și: FOTO | ASCOR Alba Iulia: Pregătiri intense […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii