Jandarmul din Alba care s-a ÎMPUȘCAT de două ori în piept: Valoarea pensiei pe care ar fi putut-o primi, posibilul MOTIV pentru fapta sa
Jandarmul din Alba care s-a ÎMPUȘCAT de două ori în piept: Valoarea pensiei pe care ar fi putut-o primi, posibilul MOTIV pentru fapta sa
IJJ Alba se află în stare de şoc în aceste zile, după sinuciderea unui angajat cu pistolul din dotare, dintr-un motiv care l-ar fi măcinat timp de o perioadă bună de timp, înainte să recurgă la acest gest.
Un angajat al unităţii militare, aflat foarte aproape de momentul pensionării, şi-a tras două gloanţe în piept duminică, 21 noiembrie 2021. Bărbatul în vârstă de 49 de ani se afla în serviciul de pază al unităţii şi, din senin, a decis să îşi pună capăt zilelor. S-a împuşcat în zona inimii, iar medicii sosiţi imediat la faţa locului nu au mai avut ce să facă decât să constate decesul acestuia.
A fost deschisă şi o anechetă penală, coordonată de Parchetul Militar din Cluj-Napoca, dar concluzia finală va fi cel mai probabil că a fost vorba despre o faptă de sinucidere. Bărbatul era cunoscut în rândul colegilor ca o persoană introvertită, care foarte rar se exprima în afară de probemele de serviciu. Cu toate acestea, nimic din comportamentul acestuia din ultima perioadă nu a trădat un asemenea gest, mai ales că la ultima testare psihologică a fost declarat apt. În 2018, bărbatul a fost avansat de la gradul de plutonier major la cel de plutonier adjutant.
CITEȘTE ȘI: Jandarmul din Alba care s-a ÎMPUȘCAT în piept de două ori: Cazul a fost preluat de către Parchetul Militar Cluj
„Subofiţerul avea 49 de ani, era cadru al unităţii noastre din anul 1994 şi pe parcursul carierei a fost recompensat de mai multe ori pentru îndeplinirea foarte bună a îndatoririlor de serviciu. La ultima testare psihologică, efectuată în anul 2020, a fost declarat apt, iar de atunci nu a avut comportamente sau atitudini care să necesite intervenţia de specialitate a psihologului unităţii. În continuare sunt desfăşurate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs acest incident tragic”, se precizează într-un comunicat al Jandarmeriei Alba.
Surse din rândul colegilor susţin că jandarmul era foarte nemulţumit şi suferea mult din cauza faptului că urma să aibă o pensie de „doar” 3.000 de lei şi nu ştia cum se va descurca cu cheltuielile după ce va ieşi la pensie. Nemulţumirea bărbatului era determinată şi de faptul că alţi colegi de-ai săi care s-au pensionat în ultimii ani au ieşit şi cu pensii de 5.000 de lei. Jandarmii, la fel ca toţi angajaţii din sistemul militar, beneficiază de pensie specială, denumită oficial pensie de serviciu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii