Rămâi conectat

Actualitate

CONCURS angajare pompieri 2021: IGSU a început recrutarea pentru cele 1.400 de locuri vacante de soldați profesioniști. CONDIȚIILE de participare și PROBELE pentru candidați

Ziarul Unirea

Publicat

în

CONCURS angajare pompieri 2021: IGSU a început recrutarea pentru cele 1.400 de locuri vacante de soldați profesioniști. CONDIȚIILE de participare și PROBELE pentru candidați

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a început recrutarea pentru cele 1.400 de locuri vacante de soldați profesioniști. Dacă ai o condiție fizică foarte bună și nu ți-e frică de întuneric și nici de înălțime, ai toate șansele să te numeri printre cei angajați!

Persoanele care îndeplinesc condițiile și criteriile necesare pot depune dosarele de recrutare, în volum complet, la adresa de e-mail a unității de recrutare, (inspectoratele pentru situații de urgență județene/București-Ilfov, în funcție de domiciliul sau reședința înscris/ă pe cartea de identitate a candidatului). În acest sens, pentru a consulta anunțul de concurs, urmăriți site-urile inspectoratelor pentru situații de urgență și al inspectoratului general, secțiunea CARIERĂ.

Pentru ocuparea celor 1.356 de posturi vacante de servant vor fi recrutați candidații cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani, iar pentru cele 44 de locuri din cadrul formațiunii de pază vor fi recrutați candidați cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani.

Pregătirea necesară ocupantului postului este învățământul general obligatoriu. ATENȚIE! Învățământul general obligatoriu cuprinde învățământul primar (clasa pregătitoare și clasele I-IV), învățământul gimnazial (clasele V-VIII) și primii 2 ani ai învățământului secundar superior (clasele IX-X din cadrul învățământului liceal sau primii 2 ani din cadrul învățământului profesional).

Probele de concurs constau în verificarea existenței fobiilor incompatibile cu sarcinile și responsabilitățile meseriei de pompieri (proba „Urcarea pe scară” și proba „Deplasarea în subsol întunecat”), precum și în evaluarea performanțelor fizice (parcurgerea traseului practic-aplicativ).

Proba eliminatorie „Urcarea pe scară” constă în urcarea pe scara culisantă până la nivelul etajului al II-lea, al turnului de instrucție, coborârea și revenirea pe sol. Este declarat „ADMIS” concurentul care a executat corect proba în maximum 90 de secunde.

Proba eliminatorie „Deplasarea în subsol întunecat” constă în parcurgerea unui traseu cu lungimea de 20 m și lățimea cuprinsă între 2,5-3 m, amenajat în subsolul întunecat al unei clădiri. Candidatul parcurge traseul echipat cu aparatul de respirat, având vizorul obturat. Pe parcursul traseului se amplasează patru obiecte pe care candidații trebuie să le identifice. Pentru a fi declarat „ADMIS”, candidatul trebuie să identifice minimum două obiecte și să obțină un timp final de maximum 3 minute. Pentru fiecare obiect neidentificat candidatul este penalizat cu câte 20 de secunde.

Modul de desfășurare a evaluării fizice prin parcurgerea traseului practic-aplicativ poate fi urmărit la următorul link: https://www.youtube.com/watch?v=HcgzNWscNC4

Situațiilor posturilor vacante de soldat profesionist la nivelul unităților subordonate IGSU poate fi consultată aici: https://igsu.ro/Media/Stire/2432

Probele de concurs se susțin în centrele de selecție organizate la nivelul ISU București-Ilfov, ISU Cluj, ISU Timiș, ISU Argeș, ISU Neamț și ISU Brăila.

Vino să faci parte din echipa pompierilor!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: Cum protejez eu banii familiei și firmei mele. În România am conturi bancare în euro la bănci care sunt considerate cu o importanță sistemică globală

Ziarul Unirea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Cum protejez eu banii familiei și firmei mele. În România am conturi bancare în euro la bănci care sunt considerate cu o importanță sistemică globală Economistul Radu Georgescu a explicat, ca răspuns la întrebările primite în ultima perioadă, cum își protejează el personal banii familiei și firmei, aceasta putând constitui un ghid […]

Citește mai mult

Actualitate

Profesorul de economie Cristian Păun: S&P anunță iminenta retrogradare a României în categoria de țară bananieră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Profesorul de economie Cristian Păun: S&P anunță iminenta retrogradare a României în categoria de țară bananieră Criza politică din România și posibilele întârzieri în răspunsul politic la dezechilibrele economice de după colapsul guvernului de coaliție ar putea submina unele surse de finanțare externă, a apreciat S&P Global, compania mamă a firmei de rating S&P. „S&P […]

Citește mai mult

Actualitate

Facturi aproape DUBLE la electricitate, în special pentru cei cu un consum redus. Schema de sprijin se elimină în iulie 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Facturi aproape DUBLE la electricitate, în special pentru cei cu un consum redus. Schema de sprijin se elimină în iulie 2025 Vara 2025 s-ar putea să ne prindă cu facturi mai mari la electricitate. De la 1 iulie, schema de sprijin pentru plata energiei va fi eliminată, iar toți consumatorii trebuie să fie informați de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea