Valoarea amenzilor rutiere s-ar putea MAJORA de la 1 ianuarie: Cu cât ar putea crește punctul de amendă
Valoarea amenzilor rutiere s-ar putea MAJORA de la 1 ianuarie: Cu cât ar putea crește punctul de amendă
Valoarea punctului de amendă ar putea creşte cu mai bine de 100 de lei, din prima zi a anului 2022, odată cu majorarea salariului minim brut de la 2.300 de lei, atât cât este în prezent, la 2.550 de lei, cât va fi de la 1 ianuarie 2022.
Codul rutier stabileşte că punctul de amendă are o valoare de 10% din salariul minim brut, ceea ce ar însemna ca, de anul viitor, acesta să ajungă la 255 de lei.
Din 2017 însă, valoarea punctului de amendă e plafonată de Executiv la 145 de lei, chiar dacă salariul minim a crescut de mai multe ori de atunci. Măsura plafonării e luată an de an, prin ordonanţă de urgenţă, însă pentru ca acest lucru să se întâmple e nevoie de un Guvern cu puteri depline, nu unul interimar sau demis.
Spre exemplu, pentru 2021, plafonarea punctului-amendă a fost decisă în ultima zi din 2020. În schimb, pentru 2020, plafonarea a fost adoptată abia pe 9 ianuarie, astfel că în primele opt zile ale lui 2020, punctul de amendă nu a mai fost plafonat. Şoferii amendaţi în acea perioadă au primit amenzi mai mari cu peste 50%, în condiţiile în care un punct de amendă avea, la acel moment, valoarea de 223 de lei, în loc de 145 de lei.
Sursa: mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Peste 150 de elevi din județul Alba vor participa la testele PISA 2025: De unde provin elevii și în ce va consta testarea
Peste 150 de elevi din județul Alba vor participa la testele PISA 2025: De unde provin elevii și în ce va consta testarea România, prin Ministerul Educației și Cercetării, alături de alte 90 de țări, participă la implementarea studiului internațional PISA 2025. În perioada 12 mai – 9 iunie 2025, Institutul de Științe ale Educației, […]
FOTO | Radu Stanciu, cursant al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, două premii I la un important festival folcloric național
Radu Stanciu, cursant al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, două premii I la un important festival folcloric național Radu Stanciu, cursant al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, s-a remarcat la un important festival folcloric național, obținând două premii I. La categoria de vârstă 12-14 ani din cadrul ediției 2025 a Festivalului-Concurs Național „Saveta […]
FOTO-VIDEO | Triplă semnificație, multiplă sărbătoare: Ziua Independenței Naționale a României, Ziua Victoriei în Europa și Ziua Europei, marcate la Alba Iulia
Foto-video | Triplă semnificație, multiplă sărbătoare: Ziua Independenței Naționale a României, Ziua Victoriei în Europa și Ziua Europei, marcate la Alba Iulia Instituţia Prefectului – judeţul Alba a organizat, sâmbătă, 10 mai 2025, un ceremonial religios și militar dedicat sărbătoririi Zilei Victoriei în Europa, Zilei Europei și Zilei Independenței Naționale a României. Evenimentul a avut […]