Posibil tratament anti-Covid: Pfizer a anunţat că medicamentul său antiviral s-a dovedit a fi foarte eficient. A redus riscul de spitalizare sau deces cu 89%
Pastila antivirală produsă de compania Pfizer este a doua de acest tip care se dovedeşte a fi eficientă în lupta împotriva Covid-19. Se pare că este mai eficientă decât cea de la Merck, care aşteaptă autorizarea federală, conform The New York Times.
Medicamentul Pfizer, care va fi vândut sub denumirea comercială Paxlovid, a redus riscul de spitalizare sau deces cu 89% când a fost administrat în primele 3 zile de la debutul simptomelor.
Pfizer a declarat că o comisie independentă de experţi care a monitorizat studiul clinic a recomandat ca cercetarea să fie oprită mai devreme, deoarece beneficiile medicamentului pentru pacienţi s-au dovedit convingătoare. Compania a precizat că intenţionează să prezinte datele cât mai curând posibil la Food and Drug Administration pentru a obţine autorizaţia în Statele Unite.
„Rezultatele sunt într-adevăr dincolo de cele mai nebuneşti vise”, a declarat Annaliesa Anderson, un director executiv al Pfizer.
Ea şi-a exprimat speranţa că Paxlovid „poate avea un impact important pentru a contribui la revenirea vieţii la normal”.
Tratamentul ar putea deveni disponibil în următoarele câteva luni, deşi este posibil ca stocurile să fie limitate la început. Pastilele Pfizer şi Merck se adresează atât pacienţilor consideraţi cu risc ridicat, cum ar fi cei cu vârsta de peste 60 de ani sau, cât şi celor care au alte afecţiuni precum obezitatea, care îi fac mai predispuşi la consecinţe grave ale Covid.
Noile pastile, care reduc drastic spitalizările, ar putea contribui la „coborârea cortinei peste faza cea mai severă a pandemiei”, cel puţin în ţările bogate, unde cei mai mulţi adulţi au fost vaccinaţi.
Pfizer şi Merck au declarat că au început deja să producă medicamentele şi intenţionează să îşi intensifice producţia în cursul anului viitor.
Sursa: mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
13 mai 2025 | Doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș: Număr impresionant de clienți
13 mai 2025 | Doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș: Număr impresionant de clienți Marți, 13 mai 2025 se împlinesc doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș. Peste 600.000 de clienți au beneficiat până acum de serviciile oferite în cadrul modernului complex balnear. Citește și: Băile Sărate din Ocna Mureș, […]
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 13 MAI 2025: 451 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 13 MAI 2025: 451 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta […]
Călin Georgescu, mesaj video înainte de turul 2 al alegerilor prezidenţiale: Nu l-a menţionat deloc pe George Simion și i-a numit pe cei care nu sunt de acord cu sistemul extremiști și pleava societății
Călin Georgescu, mesaj video înainte de turul 2 al alegerilor prezidenţiale: Nu l-a menţionat deloc pe George Simion și i-a numit pe cei care nu sunt de acord cu sistemul extremiști și pleava societății Călin Georgescu a postat, luni seară, 12 mai 2025, un mesaj video pe Facebook, fără a face vreo referire la George […]