Avertisment al OMS: Europa este, din nou, epicentrul pandemiei de COVID-19
Avertisment al OMS: Europa este, din nou, epicentrul pandemiei de COVID-19
Europa este, din nou, „epicentrul” pandemiei de COVID-19, cazurile de infectare cu COVID-19 înmulțindu-se, în ultimele săptămâni, pe continent, avertizează Organizația Mondială a Sănătății.
Hans Kluge, şeful OMS Europa, a declarat, la o conferinţă de presă susţinută joi, că – până în februarie – pe continent este posibil să fie înregistrate alte 500.000 de decese asociate Covid-19. El a spus că motivul este insuficienta utilizare a vaccinurilor existente.
„Trebuie să ne schimbăm tacticile, să reacţionăm la creşterile de cazuri şi să prevenim să apară, în primul rând”, a explicat el, citează BBC.
Rata vaccinării a scăzut pe continent în ultimele luni. Dacă în Spania sunt vaccinaţi complet 80% dintre locuitori, Franţa şi Germania au înregistrat cifre mai mici – 68%, respectiv 66% -, iar în ţările din centrul şi estul Europei acestea sunt mai scăzute.
Doar 32% dintre ruşi erau complet vaccinaţi până în octombrie 2021.
Kluge a dat vina şi pe relaxarea restricţiilor pentru creşterea numărului de infecţii în regiunea OMS Europa, care cuprinde 53 de ţări, inclusiv părţi din Asia Centrală. Până în prezent, OMS a înregistrat în această regiune 1,4 milioane de decese asociate Covid-19.
În ultimele patru săptămâni, cazurile în Europa au crescut cu peste 55%, în ciuda unui stoc important de vaccinuri, a spus Maria Van Kerkhove, reprezentant OMS, iar dr. Mike Ryan a afirmat la aceeaşi conferinţă că ceea ce se întâmplă în Europa este „un foc de avertisment pentru întreaga lume”.
Comentariile lor au venit după ce Germania a înregistrat 34.000 de contaminări în decurs de 24 de ore, o creştere record. Deşi numărul este mai scăzut decât cel mai recent din Marea Britanie – de peste 37.000 de cazuri – oficialii din sănătatea publică sunt îngrijoraţi că un al patrulea val de infectări ar putea duce la mai multe decese şi pune presiune pe sistemul sanitar. În ultimele 24 de ore, în Germania au fost înregistrate 165 de decese asociate bolii, faţă de 126 de decese, în urmă cu o săptămână.
Cea mai mare creştere a numărului deceselor a fost înregistrată în ultima săptămână în Rusia, cu peste 8.100, şi în Ucraina, cu 3.800. Ambele ţări au rate de vaccinare foarte scăzute, iar Ucraina a anunţat pentru ultimele 24 de ore un record de 27.377 de noi cazuri.
România a înregistrat săptămâna aceasta cel mai mare număr de decese pentru 24 de ore, 591, în timp ce în Ungaria numărul cazurilor descoperite zilnic a crescut mai mult decât dublu în ultimele şapte zile, la 6.268.
„Trebuie să vaccinăm ceva mai mulţi oameni”, a mai spus Ryan, care a făcut apel la autorităţi să acopere lacunele din acţiunile lor.
Săptămâna aceasta, Guvernul olandez a spus că va reimpune purtarea măştii şi distanţarea fizică în mai multe spaţii publice, după ce numărul internărilor a crescut cu 31% în decurs de şapte zile.
Letonia impune o stare de urgenţă de trei luni, începând de luni, în contextul unui nivel record de infecţii.
Croaţia a înregistrat joi 6.310 noi cazuri, cel mai mare număr de până acum. Slovacia a raportat al doilea cel mai mare număr de cazuri, iar Cehia a revenit la nivelurile din primăvară.
Şi în ţările cu rate mari de vaccinare au fost înregistrate creşteri, dar nu atât de dramatice.
Spania a înregistrat, joi seară, pentru ultimele 24 de ore, 3.291 de cazuri noi şi 15 decese. Încidenţa a urcat cu 2,3 puncte, la 51,61 de cazuri pentru fiecare 100.000 de locuitori.
Italia, care are o rată bună de vaccinare în cazul persoanelor cu vârste de peste 12 ani, a înregistrat totuşi o creştere cu 16,6% în ultima săptămână.
În Portugalia, numărul infecţiilor a crescut peste 1.000, pentru prima dată în două luni.
La nivel global, de la descoperirea coronavirusului SARS-CoV-2, la finalul anului 2019, în Wuhan (China), au fost înregistrate aproximativ 250 de milioane de cazuri de infectare şi peste 5 milioane de decese asociate, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins. În întreaga lume, au fost administrate 7,15 miliarde de doze de vaccin anti-Covid.
Sursa: g4media.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Studenții români care învață în străinătate vor fi asigurați la sănătate în România Studenții români care învață în străinătate vor fi asigurați la sănătate în România, conform Legii 309/2024, publicată luni, 9 decembrie 2024, în Monitorul oficial. Citește și: Asigurare de sănătate GRATUITĂ pentru studenții care vor să urmeze cursurile unei facultăți în străinătate În […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Sănătatea și naturăacum 44 de minute
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Opinii - Comentariiacum 14 minute
15 decembrie 1989: Ziua în care a început Revoluția!
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Marele artist Ioan Bocșa împlinește 77 de ani: S-a născut în vremea colindelor pe care astăzi le cântă. La mulți ani, maestre!