FOTO| Artista de doar 17 ani din Alba Iulia, care a CUCERIT orașul prin operele sale: „Să fii liber și să creezi cu sufletul”
Artista de doar 17 ani din Alba Iulia, care a CUCERIT orașul prin operele sale: „Să fii liber și să creezi cu sufletul”
Romina Semprini, o adolescentă de 17 de ani din Alba Iulia, își exprimă simțul artistic cu desăvârșire prin frumoasele sale opere, expuse în numeroase zone din orașul nostru, frecventate intens de albaiulieni.
Elevă în clasa a X-a a Liceului de Arte „Regina Maria”, Romina a devenit într-o perioadă foarte scurtă de timp un adevărat reper ar creației printre colegii și tinerii de vârsta sa în general, datorită lucrărilor sale create dintr-o pasiune intensă pentru cunoaștere și pentru frumos.
Într-un interviu acordat pentru ziarulunirea.ro, Romina a povestit cum pasiunea sa a venit fulgerător, iar dorința de a crea a devenit tot mai intensă pentru tânăra artistă.
„Aveam 10 ani când am început”, a povestit Romina, „iar prima lucrare pe care am făcut-o vreodată a fost portretul unei prietene de ale mele.”
Din acel punct, pasiunea sa pentru artă a devenit un adevărat far pentru tânăra din Alba Iulia, lucrările sale devenind mai bune cu fiecare zi care trecea. Astfel, ea a avut contact încă de la o vârstă fragedă cu marile personalități ale țării noastre, prin prisma muncii sale.
„La 12 ani, am fost rugată să fac un portret al regelui Mihai pentru o vizită a prințului Nicolae la Alba Iulia, la Muzeul Unirii. I-a plăcut foarte mult și m-a felicitat”, a transmis Romina.
De asemenea, un an mai târziu, artista a avut o expoziție la Muzeul Național al Unirii din oraș, timp de o săptămână, iar la inaugurare a participat și Prințul Nicolae, însoțit de soția sa. Acest eveniment s-a realizat cu sprijinul Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din oraș.
Tânăra artistă este constant în căutarea unui mod de a-și cizela abilitățile și modul în care lucrează, astfel că ea realizează atât tablouri, pentru ea sau pentru clienții săi, cât și în lut.
Pe lângă operele pe care le face la comandă pentru clienții săi sau pentru evenimentele la care este invitată, Romina mai are lucrări expuse permanent la Hashtag Bistro și la restaurantul Old Shanghai din Alba Iulia.
Vorbind despre pasiunea sa pentru artă, tânăra a mărturisit că este probabil să fi moștenit acest simț artistic de la unchiul său italian, Stefano, un muzician foarte talentat pe partea de muzică clasică, în Italia.
Printre artiștii clasici, sau așa zisele „nume mari” din artele plastice, Romina a subliniat că nu are un favorit sau un ideal anume, ci încearcă să se ghideze după propria sa muncă, încercând să își găsească un stil. Ca și o mică excepție, a încercat să învețe câte puțin din stilul lui Van Gogh.
Mai mult decât atât, familia a avut un rol foarte important în dezvoltarea Rominei ca și artist, ea declarând că se bucură de sprijinul și de susținerea lor. Pe lângă pasiunea sa intensă pentru artă, tânăra elevă din Alba Iulia mai are un țel, la fel de mărinimos ca și desăvârșirea sa ca și artist: acela de a deveni un psihoterapeut bun și pregătit pentru a ajuta oamenii.
În acest sens, Romina a declarat: „Îmi doresc mult să studiez Psihologia la Universitatea Transilvania din Brașov și să și practic în domeniu. Dintotdeauna mi-am dorit să ajut oamenii și am iubit să îi ascult. Dacă voi reuși să devin psihoterapeut, îmi voi păstra dragostea pentru artă ca și hobby.”
În încheiere, Romina a dorit să ofere un mesaj generației sale de artiști și a celor viitoare, care vin rapid din urmă, spunând „să fie întotdeauna liberi, să nu asculte de părerile celor care nu creează și, cel mai important, să creeze și să-și vadă opera cu sufletul”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale
18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale ANM A emis joi dimineața o avertizare meteo cod galben de furtună valabil în Alba și alte județe din țară, în intervalul 18 iulie, ora 10 – 19 iulie, ora 02. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie 1967: Tudor Arghezi, unul dintre cei mai importanți și mai influenți scriitori ai țării noastre, încetează din viață