Megainvestiție pentru Școala Avram Iancu din Zlatna: Licitație de peste 7 milioane de euro, pentru modernizare și reabilitare, lansată de Primărie
Megainvestiție pentru Școala Avram Iancu din Zlatna: Licitație de peste 7 milioane de euro, pentru modernizare și reabilitare, lansată de Primărie
Primăria orașului Zlatna a lansat în SEAP o licitație pentru achiziția unor lucrări, în cadrul proiectului „Executie lucrari pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare si modernizare Şcoală Gimnazială Avram lancu, oraş Zlatna”. Valoarea totală estimată a investiției este de 7.628.452,73, fără TVA.
Necesitatea realizării proiectului rezidă din starea degradată în care se află clădirea şcolii şi clădirea sălii de sport, care nu se identifică cu standardele actuale, fapt pentru care nu sunt asigurate condiţiile necesare derulării activităţilor specifice în cele mai bune condiţii.
O condiţie esenţială în asigurarea unui învăţământ de calitate este existenţa unei infrastructuri care să permită accesul la educaţie, la standarde actuale. Astfel, asigurarea unui minim necesar în ceea ce priveşte infrastructura fizică (spaţii de învăţare, condiţii sanitare, dotare specifică) reprezintă condiţii de bază pentru asigurarea participării la actul educaţional, reducerea abandonului, respectiv creşterea ratei de absolvire, progresul academic fiind intrinsec legat de caracteristicile mediului de învăţare.
Situaţia propusă
În vederea reabilitării şi modernizării construcţiilor şcolii, se propun următoarele măsuri structurale de consolidare clădiri existente (conform expertizei tehnice), dar şi de realizare a extinderii:
- Amenajare a 2 săli pentru clasa pregătitoare;
- Amenajarea a 16 săli de clasă, câte 2 săli pentru fiecare nivel de şcolarizare;
- Amenajarea unor laboratoare de fizică/chimie, biologie, calculatoare, CDI;
- Amenajarea unei săli de mese pe sistem „catering” cu anexele aferente, cu capacitate de aproximativ 30 de locuri la masă;
- Amenajarea unor cabinete pentru medicină generală, logoped şi consiliere;
- Asigurarea unor spaţii pentru cadre didactice: 2 săli profesorale, director, secretariat şi contabilitate;
- Asigurarea spaţiilor pentru depozitare (manuale, cărţi, arhivă, materiale didactice);
- Spaţii conexe: centrala termică, spaţii întreţinere;
- Refuncţionalizarea clădirii anexe (mărirea sălii de sport);
- Realizarea termoizolaţiei clădirilor;
- Asigurarea condiţiilor de funcţionare în conformitate cu legislaţia actuală;
- Refacerea instalaţiilor interioare noi;
- Reparaţii capitale la ambele clădiri (înlocuirea finisajelor interioare şi exterioare), la şcoală se vor păstra doar tâmplăriile exterioare, care sunt din PVC cu barieră termică şi geam termopan; Refacerea faţadei, inclusiv înlocuirea învelitorilor;
- Echipamente şi dotări noi;
- Reparaţii la împrejmuirea şcolii;
- Amenajarea incintei şcolii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Avocații din Alba, pe locul 4 din 32 de echipe, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025
Avocații din Alba, pe locul 4 din 32 de echipe, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025 Echipa Baroului de Avocați Alba a avut o prestație foarte bună, clasându-se pe locul 4, dintr-un total de 32 de formații, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025. Competiția s-a desfășurat la Târgu Jiu, fiind organizată […]
Investiție „verde” de 3,9 milioane de euro într-un parc fotovoltaic pentru Alba Iulia: Constituirea unității de management a proiectului, la aprobare în Consiliul Local
Investiție „verde” de 3,9 milioane de euro într-un parc fotovoltaic pentru Alba Iulia: Constituirea unității de management a proiectului, la aprobare în Consiliul Local Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a semnat, la începutul lunii martie 2025 contractul pentru instalarea unei noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare cu o capacitate minimă […]
Accident MORTAL pe autostrada A1, sensul Sebeș – Sibiu: O femeie a DECEDAT, o tânără și un copilaș de 1 an au ajuns la spital, după ce șoferul a intrat într-un TIR, pe banda de urgență
Accident MORTAL pe autostrada A1, sensul Sebeș – Sibiu: O femeie a DECEDAT, o tânără și un copilaș de 1 an au ajuns la spital, după ce șoferul a intrat într-un TIR, pe banda de urgență Un accident mortal a avut loc duminică dimineața, în jurul orei 7.00, pe autostrada A1, sensul Sebeș – Sibiu, […]