Comunicat de presă| Călin Matieș, senator PSD de Alba: Banii românilor sunt distribuiți după bunul plac de PeNaLii din județul Alba
Chiar dacă pușcăriașul Florin Câțu a intrat deja pe ușa din dos a istoriei politice românești, vechile apucături și metehne PD-L-PNL la nivelul județului Alba sunt departe să apună. Cea mai gravă dintre acestea este dirijarea banilor/fondurilor veniți din rezerva României, după bunul plac al mustăciosului din fruntea Consiliului Județean, respectiv Ion Dumitrel – președintele PNL Alba.
După cum se știe, acesta a fost condamnat definitiv în procesul pe care CJ Alba l-a pierdut în instanță și are poprire salarială pentru ilegalitățile făcute. Astfel că sintagma de PeNaL folosită la nivel național, se poate aplica liniștit și la nivel de județ, doar că oamenii încă nu acceptă sau nu vor să cunoască modul în care se fură ca în codru și la nivelul județului nostru. Orice imperiu a avut și momentul său de decădere, iar aceasta este o lecție a istoriei pe care am învățat-o cu toții la școală. Unii urmează să o trăiască pe pielea lor…
Dar e greu când aceiași oameni s-au lipit de scaune de 30 de ani: APA CTTA (facturi umflate la apă) – condusă de PNL; AIDA TL (autobuze proaste, prețuri majorate, licitații trucate) – condusă de PNL; ELECTRICA (facturi de zeci de milioane umflate) – condusă de PNL; ADI SALUBRIS (munți de gunoaie și tarife majorate cu 150%) – condusă de PNL. Ne mai trebuie și alte exemple ca să ne deșteptăm și noi odată?!
Încă un exemplu: Ion Dumitrel a decis că locuitorii județului Alba se împart în două categorii: proștii noștri și proștii lor! Așa se face că banii s-au dus cu precădere spre aceleași localități care au tot primit, în timp ce alte localități în care trăiesc tot oameni și tot plătitori de taxe au fost din nou pedepsiți. Pe ce criterii? Cred că e clar. Doar că acele criterii subiective sunt și profund imorale și ilegale! Și la Teiuș locuitorii de aici au nevoie de fonduri pentru a se dezvolta ca și cei din Aiud, Sebeș sau Blaj. Culmea este că eliminarea disparităților sociale vorbește și UE, în timp ce Ion Dumitrel și gașca lui de interese le adâncește de 30 de ani…
Spre exemplu, Primăria Blaj, cea în care Dumitrel aruncă mereu cu sute de miliarde de lei, a primit, din nou, de la Guvernul României prin Consiliul Județean Alba 2.000.000 de lei! Primăria orașului Teiuș a primit din banii noștri doar 100.000 lei! Adică de 20 de ori mai puțin!! Aceștia sunt banii veniți din fondul de rezerva al Guvernului României, nu din buzunarul celui mai bogat bugetar al județului Alba – Ion Dumitrel! Iar acei bani sunt de fapt taxele și impozitele plătite de toți românii, inclusiv de locuitorii orașului Teiuș!
La fel stau lucrurile și la nivelul comunelor: toate primăriile conduse de primari PNL au primit câte 400.000 de lei, iar celelalte primării în care trăiesc oameni la fel de normali, cu aceleași drepturi și obligații cetățenești, au primit maxim 50.000, adică de 8 ori mai puțin! Banii românilor au ajuns să fie la pixul lui Dumitrel în județul Alba. Iar dezastrul se vede de 30 de ani…
Astfel de apucături de politician de Evul Mediu timpuriu ar fi trebuit să dispară demult din județul Alba.
Cât de mojic trebuie să fii să faci astfel de ilegalități și discriminări, domnule președinte al PNL Alba și al CJ Alba? Sper însă ca hoțiile, discriminările și bătaia de joc față de locuitorii din Alba să dispară cât mai curând. Și așa cum Superman Câțu a fost trimis la tomberonul politicii, așa să se întâmple cu toți cei care nu pricep că banii românilor sunt pentru toți românii, nu doar pentru o gașcă de interese din jurul câtorva oameni, care nu se mai dezlipesc de scaunele lor de 30 de ani… Fie el și Ion Dumitrel (PNL, fost PDL)…
Senator PSD ALBA
Călin Gheorghe Matieș
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Buget record pentru Uniunea Europeană în 2025, negociat de Victor Negrescu: 10 miliarde de euro alocări suplimentare pentru România
Buget record pentru Uniunea Europeană în 2025, negociat de Victor Negrescu: 10 miliarde de euro alocări suplimentare pentru România Victor Negrescu, negociator-șef al Parlamentului European, anunță faptul că în noul buget al UE a reușit să crească sumele alocate cu 200 de miliarde de euro, din care 10 miliarde alocări suplimentate pentru România. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana