Alegeri interne USR PLUS 2021: 19 delegați din Alba vor participa la congresul hibrid pentru votul Biroului Național
Alegeri interne USR PLUS 2021: 19 delegați din Alba vor participa la congresul hibrid pentru votul Biroului Național
Sâmbătă și duminică, în 2 și 3 octombrie, va avea loc congresul USR PLUS, în cadrul căruia va fi ales Biroul Național. Județul Alba are 19 delegați care vor fi prezenți în cadrul congresului.
Astfel, în prima zi a congresului vor fi prezenți la Romexpo copreședinții USR PLUS, membrii Biroului Național, echipele care candidează la Biroul Național și vor susține prezentări, invitați internaționali, comisia electorală, staff-ul tehnic și presa. În sală vor fi maxim 150 de persoane simultan, care vor respecta regulile de distanțare socială și vor purta mască obligatoriu.
Cei 1200 de delegați care vor vota în cadrul congresului componența noului Biroul Național vor veni la locație împărțiți pe fluxuri orare pentru a-și exercita votul.
Evenimentul de la Romexpo din 2 octombrie va fi transmis LIVE integral, astfel încât toți membrii USR PLUS să urmărească discursurile de la Romexpo.
În a doua zi a congresului, 3 octombrie, dezbaterile privind modificarea statutului USR PLUS vor avea loc într-o ședință exclusiv online.
La momentul actual, alegerile interne pentru alegerea președintelui organizației sunt în desfășurare, în sistem online, urmând ca în cursul zile de vineri, 1 octombrie, să fie anunțat câștigătorul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
13 mai 2025 | Doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș: Număr impresionant de clienți
13 mai 2025 | Doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș: Număr impresionant de clienți Marți, 13 mai 2025 se împlinesc doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș. Peste 600.000 de clienți au beneficiat până acum de serviciile oferite în cadrul modernului complex balnear. Citește și: Băile Sărate din Ocna Mureș, […]
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 13 MAI 2025: 451 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 13 MAI 2025: 451 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta […]
Călin Georgescu, mesaj video înainte de turul 2 al alegerilor prezidenţiale: Nu l-a menţionat deloc pe George Simion și i-a numit pe cei care nu sunt de acord cu sistemul extremiști și pleava societății
Călin Georgescu, mesaj video înainte de turul 2 al alegerilor prezidenţiale: Nu l-a menţionat deloc pe George Simion și i-a numit pe cei care nu sunt de acord cu sistemul extremiști și pleava societății Călin Georgescu a postat, luni seară, 12 mai 2025, un mesaj video pe Facebook, fără a face vreo referire la George […]