FOTO| Somnul „Vasile”, scos afară din apă de un pescar, în județul Alba. Câte kilograme are și ce impact negativ are braconajul asupra apelor din județ
Un somn de 11 kg a fost prins în cursul acestor zile de un pasionat al pescuitului din Alba, într-unul din multiplele râuri pe care județul nostru de oferă.
„Vasile”, așa cum a fost botezat de către bărbatul care l-a prins, nu este însă nici pe departe unul dintre „monștrii” care se găsesc în apele din Alba.
Potrivit pescarului care a prins și somnul „Vasile” pe râul Mureș, în apropiere de Aiud, exemplare mult mai mari au putut fi observate și de asemenea și capturate, dar într-un număr mai mic în acest an, din cauza braconajului.
„Din cauza balastierelor, peștii dispar într-un ritm alarmant. Anul asta e primul de talie, cât de cât. Acum 10 ani prindeam 5 pe săptămâna.
Nu se mai înmulțesc din cauza mâlului care provine de la spălarea balastului. Icrele nu mai eclozează. Se sufocă și mor. Sunt zeci asemenea stații de spălare a balastului care deversează ilegal rezidurile in albia râului. Ilegal, dar cu voia legiuitorilor.”, a mai adăugat pescarul.
Sursa foto: facebook, Sebastian Sebas
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Alba vernaculară – Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana: O primă etapă de documentare în cadrul unui proiect inedit al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia
Alba vernaculară – Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana: O primă etapă de documentare în cadrul unui proiect inedit al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia Sâmbătă, 10 mai 2025 a avut loc o primă etapă de documentare în cadrul proiectului „Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana”, proiect inițiat […]
FOTO | Avocații din Alba, pe locul 4 din 32 de echipe, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025
Avocații din Alba, pe locul 4 din 32 de echipe, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025 Echipa Baroului de Avocați Alba a avut o prestație foarte bună, clasându-se pe locul 4, dintr-un total de 32 de formații, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025. Competiția s-a desfășurat la Târgu Jiu, fiind organizată […]
Investiție „verde” de 3,9 milioane de euro într-un parc fotovoltaic pentru Alba Iulia: Constituirea unității de management a proiectului, la aprobare în Consiliul Local
Investiție „verde” de 3,9 milioane de euro într-un parc fotovoltaic pentru Alba Iulia: Constituirea unității de management a proiectului, la aprobare în Consiliul Local Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a semnat, la începutul lunii martie 2025 contractul pentru instalarea unei noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare cu o capacitate minimă […]