Rămâi conectat

Ştirea zilei

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 15 septembrie, pe câteva străzi din Ocna Mureș

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pentru cuplarea unor conducte noi la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz miercuri, 15 septembrie, începând cu ora 09:00 pe străzile 1 Mai, Brazilor, Steluței și Nicolae Iorga din orașul Ocna Mureș.

Reluarea alimentării cu gaze naturale se va efectua treptat, începând cel mai probabil cu ora 14:00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Aceste lucrări fac parte dintr-un proiect de investiții ale companiei prin care vor fi modernizați peste 900m de conducte și branșamente de gaz, în valoare de circa 250 mii lei. Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Bărbatul de 56 de ani din Alba acuzat că a VIOLAT o fetiță de 8 ani, trimis în judecată

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bărbatul de 56 de ani din Alba acuzat că a VIOLAT o fetiță de 8 ani, trimis în judecată Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 12.05.2025, trimiterea în judecată a unui inculpat în vârstă de 56 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Caz ȘOCANT în Alba: Adolescentă de 15 ani, VIOLATĂ în mod repetat de un albaiulian de 54 de ani. Bărbatul a fost ARESTAT

Ziarul Unirea

Publicat

în

Caz ȘOCANT în Alba: Adolescentă de 15 ani, VIOLATĂ în mod repetat de un albaiulian de 54 de ani. Bărbatul a fost ARESTAT Un albaiulian de 54 de ani a fost arestat preventiv luni, 12 mai 2025, după ce ar violat în mod repetat o adolescentă de 15 ani, din Vințu de Jos. Citește și: […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

13 mai 2025 | Doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș: Număr impresionant de clienți

Ziarul Unirea

Publicat

în

13 mai 2025 | Doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș: Număr impresionant de clienți Marți, 13 mai 2025 se împlinesc doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș. Peste 600.000 de clienți au beneficiat până acum de serviciile oferite în cadrul modernului complex balnear. Citește și: Băile Sărate din Ocna Mureș, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea