Rămâi conectat

Actualitate

Ordonanța privind împușcarea urșilor, adoptată de către Senat. A trecut cu 107 voturi „pentru”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ordonanța privind împușcarea urșilor, adoptată de către Senat. A trecut cu 107 voturi „pentru”

Luni, Senatul a adoptat un proiect de lege, potrivit căruia este aprobată ordonanța care stabilește sistemul de monitorizare a intervențiilor asupra urșilor, realizate gradual, prin alungare, tranchilizare, relocare ori extragere prin eutanasiere sau împușcare. Ordonanța de urgență urmează să intre în dezbatere la Camera Deputaților, ca for decizional.

Este vorba de OUG 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora în intravilanul localităţilor.

Senatorii s-au exprimat, în plen, în favoarea ordonanţei şi a raportului comun de admitere întocmit de Comisiile reunite de apărare, administraţie, ape şi păduri, agricultură şi pentru mediu ale Senatului cu 107 voturi „pentru”, unul împotrivă şi 12 abţineri.

Potrivit expunerii de motive, scopul principal al ordonanţei este ocrotirea unor valori esenţiale: viaţa şi integritatea corporală ale persoanei, sănătatea şi securitatea publică, bunurile de orice fel aflate în proprietatea publică şi privată a persoanelor juridice şi fizice, fără a afecta starea de conservare favorabilă a ursului brun.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a menţionat în comisii că, în ultimii cinci ani, au fost peste 4.000 de intervenţii ale jandarmilor, iar numărul situaţiilor critice sesizate privind urşii a crescut de 10 ori.

„Dorim să salvăm vieţile omeneşti. Viaţa umană este prioritară. Intravilanul nu este habitatul natural al animalelor sălbatice. Sper ca şi Camera Deputaţilor să analizeze şi să voteze cu aceeaşi viteză această ordonanţă de urgenţă, astfel încât Parlamentul să îşi spună ultimul cuvânt asupra acestui act normativ.”, a spus, luni, Tanczos Barna, în plenul Senatului.

Ordonanţa va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, ca for decizional.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vremea în România: Cea mai friguroasă noapte din ultimii 46 de ani la Bâlea Lac

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vremea în România: Cea mai friguroasă noapte din ultimii 46 de ani la Bâlea Lac Meteorologii au înregistrat o temperatură minimă de minus 6,3 grade Celsius în cursul nopții la Bâlea Lac, aceasta fiind cea mai friguroasă noapte de 12 mai din ultimii 46 de ani, după ce termometrele au arătat minus 5,5 grade în […]

Citește mai mult

Actualitate

Economiștii CFA avertizează un scenariu sumbru pentru România în cazul îndepărtării de UE: Nivelul de trai va scădea semnificativ

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Economiștii CFA avertizează un scenariu sumbru pentru România în cazul îndepărtării de UE: Nivelul de trai va scădea semnificativ În cazul în care România s-ar îndepărta de Uniunea Europeană, economia românescă va avea extrem de mult de suferit,  iar fără accesul la fondurile europene, nu vom mai putea avea nici pe departe nivelul actual de […]

Citește mai mult

Actualitate

REGES-ONLINE: Noua procedură de acces în vederea completării, transmiterii și interogării datelor în/din Registrul general de evidență a salariaților din România

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

REGES-ONLINE: Noua procedură de acces în vederea completării, transmiterii și interogării datelor în/din Registrul general de evidență a salariaților din România A fost emis și publicat în Monitorul Oficial un ordin al ministrului Muncii pentru aprobarea Procedurii de acces în vederea completării, transmiterii și interogării datelor în/din Registrul general de evidență a salariaților – REGES-ONLINE […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea