Avertizări meteo: Cod galben și portocaliu de CANICULĂ și FURTUNI, în Alba și alte județe. Zonele vizate
Avertizări meteo: Cod galben și portocaliu de CANICULĂ și FURTUNI, în Alba și alte județe. Zonele vizate
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri, 30 iulie, noi avertizări cod galben și portocaliu de caniculă, până duminică și o avertizare cod galben și de furtuni.
COD GALBEN
În intervalul 30 iulie – 01 august, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime la scara întregii țări se vor situa, în general, între 32 și 38 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.
COD PORTOCALIU
Pe parcursul zilelor de vineri, sâmbătă și duminică (30, 31 iulie și 1 august), în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, Municipiul București și în sudul județului Caraș-Severin, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 37 şi 40 de grade.
Notă: Valul de căldură va persista și în prima parte a săptămânii viitoare în regiunile sudice și sud-estice, unde disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat.
COD GALBEN – instabilitate atmosferică accentuată
În intervalul 30 iulie, ora 13:00 – 30 iulie, ora 21:00, în zona Carpaților Meridionali și de Curbură vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, local averse ce vor avea și caracter torențial și, izolat, grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp.
Notă: Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în sudul și estul teritoriului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Bărbatul de 56 de ani din Alba acuzat că a VIOLAT o fetiță de 8 ani, trimis în judecată
Bărbatul de 56 de ani din Alba acuzat că a VIOLAT o fetiță de 8 ani, trimis în judecată Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 12.05.2025, trimiterea în judecată a unui inculpat în vârstă de 56 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor, […]
Caz ȘOCANT în Alba: Adolescentă de 15 ani, VIOLATĂ în mod repetat de un albaiulian de 54 de ani. Bărbatul a fost ARESTAT
Caz ȘOCANT în Alba: Adolescentă de 15 ani, VIOLATĂ în mod repetat de un albaiulian de 54 de ani. Bărbatul a fost ARESTAT Un albaiulian de 54 de ani a fost arestat preventiv luni, 12 mai 2025, după ce ar violat în mod repetat o adolescentă de 15 ani, din Vințu de Jos. Citește și: […]
13 mai 2025 | Doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș: Număr impresionant de clienți
13 mai 2025 | Doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș: Număr impresionant de clienți Marți, 13 mai 2025 se împlinesc doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș. Peste 600.000 de clienți au beneficiat până acum de serviciile oferite în cadrul modernului complex balnear. Citește și: Băile Sărate din Ocna Mureș, […]