Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Actualitate

Zeci de voluntari din Germania au primit 1.200 de euro pe lună fără a face nimic. Experiment care testează fezabilitatea unui venit de bază universal

Ziarul Unirea

Publicat

în

Zeci de voluntari din Germania au primit câte 1.200 de euro pe lună, fără a face nimic în schimbul acestora, un experiment care testează fezabilitatea unui venit de bază universal. În prima etapă a celor trei, din cadrul Pilotproject Grundeinkommen (proiectul-pilot al veniturilor de bază), 122 de persoane vor primi vreme de trei ani câte 1.200 de euro pe lună.

Participanţii la studiu nu au fost condiţionaţi de vreo nevoie financiară mai specială şi pot lucra cât de mult sau puţin doresc pe tot parcursul experimentului.

„Nu trebuie să facă nimic pentru bani în afară de a completa şapte chestionare online în acei trei ani“, se arată într-o descriere a expe­rimentului pe site-ul web al pro­iectului. Interesul pentru participare a fost copleşitor. Când procesul de aplicare a început în august anul trecut, peste 1,5 milioane de persoane s-au prezentat voluntar în decurs de o săptămână. Orga­nizatorii şi-au restrâns interesul la 1.500 de participanţi.

Dintre aceştia, 122 au fost selectaţi aleatoriu pentru a primi alocaţia lunară. Restul parti­cipanţilor vor servi ca grup de control. În loc de alocaţie, ei vor fi doar recompensaţi pentru com­pletarea chestionarelor. La finalul studiului, cercetătorii vor compara cele două grupuri.

Banii provin de la aproximativ 150.000 de donatori şi sunt scutiţi de impozite pentru toţi bene­ficiarii. Până la final, fiecare participant va primi 43.200 de euro, ceea ce aduce totalul oferit prin acest experiment la 5,2 milioane de euro. Pro­iec­tul aparţine unei or­ga­nizaţii de caritate publică din Berlin.

Oficialii organizaţiei de caritate Mein Grundeinkommen (Venitul meu de bază) sunt convinşi că un venit necondiţionat pentru toţi cetăţenii ar rezolva multe probleme actuale. Presupunerea este că oamenii devin mai creativi, mai liberi şi mai fericiţi dacă nu se confruntă constant cu presiunea de a câştiga destui bani pentru a face faţă nevoilor zilnice.

„Vom analiza ce fac oamenii cu banii şi cariera lor într-o perioadă de securitate materială garantată“, a declarat pentru DW şeful de proiect J¸rgen Schupp de la Institutul German pentru Cercetări Economice (DIW).

Sursa: zf.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii 2024 | Actele luate în calcul la „mica recalculare” pensiilor, începută din 1 septembrie, pentru cei care au avut venituri nepermanente înainte de 2001

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pensii 2024 | Actele luate în calcul la „mica recalculare” pensiilor, începută din 1 septembrie, pentru cei care au avut venituri nepermanente înainte de 2001 În contextul în care foarte mulţi beneficiari de drepturi de pensie din judeţ s-au adresat săptămâna trecută Casei Judeţene de Pensii (CJP) Alba pentru a obţine informaţii cu privire la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea