Calendar Bacalaureat 2021. Când încep înscrierile și când vor avea loc probele
Bacalaureatul 2021 va fi organizat în două sesiuni, una de vară și cea de-a doua de toamnă, pentru absolvenții care nu obțin media de trecere la prima încercare.
Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că anul acesta nu va fi organizată o sesiune specială pentru absolvenții care sunt în carantină în perioada primei sesiuni de Bacalaureat.
Ministerul Educației a anunțat în septembrie 2020 calendarul examenului de Bacalaureat 2021. Probele de competențe nu vor fi susținute, ci vor fi echivalate, așa cum s-a întâmplat și în 2020, iar probele scrise din prima sesiune de Bac 2021 încep în data de 28 iunie.
Când încep înscrierile pentru BAC 2021
Pentru prima sesiune de Bacalaureat 2021, înscrierile se pot face în 5 zile, în intervalul 31 mai – 4 iunie, care este și ultima zi de școală pentru elevii din clasa a XII-a și a XIII-a.
CITEȘTE ȘI: BACALAUREAT 2021: Modele de SUBIECTE, teste de ANTRENAMENT și BAREME
Înscrierile pentru a doua sesiune de Bac 2021 se pot face pe parcursul a 8 zile, în intervalul 19 – 26 iulie.
Calendar Bac 2021, sesiunea iunie – iulie
Calendarul complet de desfășurare a primei sesiuni de Bacalaureat 2021 a fost publicat în Monitorul Oficial, în septembrie 2020.
CITEȘTE ȘI: Evaluare Națională 2021: Modele de teste de antrenament și subiecte, seturile 12-13, la română, matematică și limba maternă pentru elevii de clasa a 8-a
- 31 mai – 4 iunie 2021 Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 14-16 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A (proba va fi echivalată, nu se susține)
- 16-17 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B (proba va fi echivalată, nu se susține)
- 18-23 iunie 2021 Evaluarea competențelor digitale – proba D (proba va fi echivalată, nu se susține)
- 23-25 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C (proba va fi echivalată, nu se susține)
- 28 iunie 2021 Limba și literatura română – proba scrisă
- 29 iunie 2021 Proba obligatorie a profilului – proba scrisă
- 30 iunie 2021 Proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă
- 1 iulie 2021 Limba și literatura maternă – proba scrisă
Când se afișează rezultatele la Bac 2021, sesiunea iunie-iulie
- 5 iulie 2021 Afișarea rezultatelor la probele scrise, până la ora 12:00
- 5 iulie 2021 – orele 12:00 – 18:00 – Depunerea contestațiilor
- 6 – 9 iulie 2021 Rezolvarea contestațiilor
- 9 iulie 2021 Afișarea rezultatelor finale
Calendar Bac 2021, sesiunea august – septembrie
- 19 – 26 iulie 2021 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen
- 16 august 2021 Limba și literatura română – proba scrisă
- 17 august 2021 Proba obligatorie a profilului – proba scrisă
- 18 august 2021 Proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă
- 19 august 2021 Limba și literatura maternă – proba scrisă
- 23-24 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A (proba va fi echivalată, nu se susține)
- 25 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B (proba va fi echivalată, nu se susține)
- 26 – 27 august 2021 Evaluarea competențelor digitale – proba D (proba va fi echivalată, nu se susține)
- 30 – 31 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C (proba va fi echivalată, nu se susține)
Când se afișează rezultatele la Bac 2021, sesiunea august-septembrie
- 31 august 2021 Afișarea rezultatelor la probele scrise, până la ora 12:00
- 31 august 2021 – orele 12.00 – 18.00 – depunerea contestațiilor
- 1- 3 septembrie 2021 Rezolvarea contestațiilor
- 3 septembrie 2021 Afișarea rezultatelor finale
Calendarul pentru ambele sesiuni de Bacalaureat 2021 a fost stabilit și publicat în Monitorul Oficial în luna septembrie 2020,
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în 2 iunie 2024, în Transilvania și la munte: Vremea se încălzește, dar vor cădea ploi în toată țara. Prognoza meteo de la ANM, pentru următoarele 2 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în 2 iunie 2024, în Transilvania și la munte: Vremea se încălzește, dar vor cădea ploi în toată țara. Prognoza meteo de la ANM, pentru următoarele 2 săptămâni Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 20 mai – 2 iunie 2024. În perioada următoare, vremea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 18 minute
Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2024. Ce SMS-uri, felicitări, urări puteţi trimite celor dragi cu ocazia zilei de nume
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 4 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Sportacum 3 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani