Student Sport Alba Iulia – sărbătoare dedicată celor mici de Ziua Copilului în 30 mai, în Cetatea Marii Uniri
ACS Student Sport Alba Iulia vine înaintea copiilor cu o sărbătoare specială dedicată zilei de 1 Iunie. Acțiunea se va derula cu două zile înainte de Ziua Copilului, mai precis duminică, 30 mai, în Șanțurile Cetății Alba Carolina, în zona Catedralei, fiind în același timp și o campanie umanitară.
Celor mici li se propune o altfel de competiție sportivă, prin care sportul să devină accesibil tuturor copiilor, indiferent de vârstă, sex sau categorie socială, palierele abordate fiind extrem de attractive: fotbal, baschet, tenis de masă, tenis cu piciorul, role, biciclete, trotinete, jocuri de îndemânare, concursuri interactive și desene pe asfalt.
“Ne dorim să-i scoatem din casă pe toți copiii din municipiul Alba Iulia și nu numai, să le oferim ceea ce își doresc. Noi vom pune la dispoziție cadrul organizatoric și le vom răsplăti «joaca» prin premii atractive și multă voie bună”, a transmis Cătălin Costea, președintele Student Sport Alba Iulia.
*Donează bicicletă, trotinetă sau role!
În același timp, inițiativa celor implicați își propune să atingă și o latură sensibilă, materializându-se într-o campanie umanitară: “Dacă ai o bicicletă, o trotinetă sau role, donează și bucură un suflet de copil”. Astfel, Student Sport Alba Iulia, care se va ocupa de colectarea de la domiciliu a produselor donate, intenționează să ofere clipe de bucurie și să împlinească visele unor micuți nevoiași, care din diverse motive nu au posibilitatea financiară de a-și achiziționa un articol sportiv. “Deviza noastră pentru această zi este «Toți pentru unu, 1 IUNIE pentru toți!», iar pentru aceasta ne preocupăm ca fiecare copil să fie răsplătit pentru efortul și bucuria de a se juca”, a mai transmis Cătălin Costea.
Alte amănunte despre această campanie umanitară “Un suflet de copil”, respectiv donează o bicicletă, o trotinetă, o rolă pentru a bucura un suflet de copil, o să vă oferim zilele viitoare (informații la telefon 0745/ 879538, Adrian Oltean).
Partenerii acestei zi speciale de 1 Iunie sunt: *Primăria Municipiului Alba Iulia, care sprijină cu locația evenimentului, diplome și asigurarea sonorizării; *Decathlon România – cu toate materialele necesare organizării probelor sportive; *Alpin 57 Lux – vine în întâmpinarea copiilor cu înghețata; *Parcul de distracție din Șanțurile Cetății – oferă vouchere copiilor pentru toate activitățiile din parc; *Restaurantul Spartan – oferă vouchere cu meniuri pentru copii; *Cofetăria Edis – vine cu moment dulci; *SC Elit SA, Biohemp, Mercur SA, Banca Transilvania – sprijină financiar acest eveniment; *partenerul principal al ACS Student Sport Alba Iulia este “Domeniul Ciumbrud”; *parteneri media: ziarul “Unirea” și Carolina TV.
“Pe această cale dorim să le mulţumim tuturor pentru implicarea în comunitatea locală și pentru că au înțeles că «ZÂMBETUL UNUI COPIL NU ARE PREȚ!»”, este mesajul organizatorilor acestei acțiuni de suflet.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
În Vinerea Mare, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia – victorii nete! Metalurgistul Cugir – succes după un meci nebun, Industria Galda – un nou eșec!
În Vinerea Mare, succese concludente pentru CSU Alba Iulia (în play-off) și CSM Unirea Alba Iulia (în play-out), în jocurile din eșalonul terț. Metalurgistul Cugir se impune la Reghin, după un nou meci nebun, scor 3-2 (după ce a condus cu 2-0 și a fost egalată în 3 minute), iar „lanterna roșie” Industria Galda a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 9 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale