„Alb-negrii” n-au trecut nici de aurari
Divizionara secundă n-a câştigat nici meciul test de ieri cu conjudeţeana de pe Ampoi (disputat la Sebeş, pe terenul „Pielarul”), ajungând la al treilea joc de verificare fără gol înscris. FC Unirea a susţinut în această iarnă patru partide amicale numai cu adversari din Liga a III-a şi a marcat un singur gol (S. Mureşan cu CFR Simeria – singura victorie), semn că mai este mult de lucru, probleme fiind în continuare în zona centrală a apărării, dar şi în ofensivă. Ieri au fost utilizate distribuţiile: lFC Unirea Alba Iulia: S. Ciucă – Bâlu, M. Camara, Cr. Simion, Al. Giurgiu – Spătaru, Pleniceanu, Tiberiu Stan (24 ani, fost la Gloria Buzău şi în Israel, liga secundă la Hapoel Ra’anana), Dutciuc – M. Munteanu, S. Mureşan, au mai intrat după pauză G. Rotaru – Bărbulescu, N. Stanciu, Al. Filip, Boboc, M. Oprea, Ad. Câmpeanu, Negură; lCS Zlatna: Ov. Barna – P. Dârjan, Colcer, G. Toma, Melecan – Borcea, Tănase, M. Neagu, V. Dârjan – O. Bucur, A. Gherman, mai jucând Cogârcă, Amariei, Kiraly, Tămăşan, Al. Popa, Vasinca (ultimii trei FC Unirea).
lMarian Pană nemulţumit de prima repriză
Dacă în actul întâi a uzitat o formulă în care s-au regăsit din vechiul lot doar doi echipieri (Al. Giurgiu şi S. Mureşan), Marian Pană nu i-a folosit pe accidentaţii M. Pistol, Potopea, Cl. Oară, G. Ivan şi Bodolan (ultimul plecat să-şi clarifice situaţia, şanse minime de a fi păstrat). Ieri au fost testaţi alţi patru nou veniţi, T. Stan, Dutciuc, Spătaru şi Măd. Munteanu, dar ultimii trei nu au impresionat. „Numai în repriza secundă ne-am apropiat prin joc de ceea ce ne dorim, însă suntem departe de ceea ce trebuie să fim cu adevărat. Vom mai renunţa la 3-4 jucători, dintre cei aflaţi în probe, continuăm căutările”, a precizat Marian Pană. „Un antrenament util, cu un angajament bun din partea jucătorilor, un joc reuşit de verificare. Mai am nevoie de un atacant şi un mijlocaş central”, a declarat Ion Ilie, care nu-l mai are la dispoziţie pe R. David (întors la Arieşul Apuseni Baia de Arieş, pentru care a înscris o triplă în disputa cu Cuprirom Abrud de sâmbătă, scor 6-2).
lSelagea – foarte aproape de Liga 1
Internaţionalul de tineret Ciprian Selagea nu a evoluat deloc ieri, mulţumindu-se să efectueze ture de alergare în jurul terenului. Mijlocaşul unirist şi-a depus memoriu să devină liber de contract şi nu a renunţat la demersul său, în ideea de a se transfera la o echipă din primul eşalon. „Aştept să se lămurească litigiul, apoi voi decide zilele viitoare ce voi face şi unde voi merge. Sincer sunt şanse mari să plec”, a afirmat Ciprian. FC Unirea i-a achitat drepturile restante, dar trăieşte emoţiile ca fotbalistul de 21 ani să plece liber. Pe lângă alte destinaţii, Selagea poate ajunge chiar în „Giuleşti”, şefii unirişti discutând deja cu Dinu Gheorghe pe această temă, Rapidul intenţionând să transfere şi un alt albaiulian, atacantul Gicu Grozav (Standard Liege). „În cazul lui Selagea trebuie să aflăm decizia comisiilor federale”, a explicat Pană.
lSpectatori de lux
Printre spectatori s-au aflat Mihai Dăscălescu (FC Cisnădie, fostul tehnician al aurarilor), Călin Cristea (Pandurii Tg Jiu), Silviu Ponoran (primarul Zlatnei), Alin Câmpean şi Alexandru Man (aflaţi momentan la Dinamo II Bucureşti). „O să-i dăm pe cei doi la Dinamo doar dacă o să ne onoreze solicitările financiare. În niciun caz nu pleacă gratis, iar până în prezent nu ne-a contactat nimeni”, a comentat Ponoran situaţia celor doi echipieri zlătneni ce se pregătesc cu echipa secundă a „câinilor roşii”.
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
FOTO: CSȘ Blaj, calificare extraordinară la turneul final la volei masculin, speranțe, în urma a două victorii realizate în Sala „Avram Iancu” din Blaj! Un parcurs remarcabil pentru echipa pregătită de Alexandru Man, care are victorii pe linie în această stagiune, 14 meciuri adjudecate în care a cedat doar 7 seturi. CSȘ Blaj a realizat […]
ACSM Codlea – CIL Blaj 2-1 (2-0)! Înfrângere rușinoasă… La Codlea, vara trecută CIL Blaj a reușit bucuria câștigării turului barajului de promovare și tot în localitatea din județul Brașov echipa din „Mica Romă” a înregistrat cel mai rușinos rezultat de la accederea în Liga 3. O înfrângere cu o echipă deja retrogradată care nu a […]
Gloria Bistrița-Năsăud – CSM Unirea Alba Iulia 2-1 (1-0) | Un nou eșec în derby pentru „alb-negri”
Gloria Bistrița-Năsăud – CSM Unirea Alba Iulia 2-1 (1-0) | Un nou eșec în derby pentru „alb-negri” Gloria Bistrița-Năsăud s-a impus in derby-ul penultimei rundei a Seriei 7 cu CSM Unirea Alba Iulia, scor 2-1 (1-0), jocul putând fi rezumat simplu: două penalty-uri obținute de Chukwu și transformate de căpitanul Llullaku. „Alb-negrii” au fost mai […]