Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Ştirea zilei

Premierul Florin Cîţu, despre certificatul de imunitate: „Sperăm că nu va crea discriminări”

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Prezidențiale 2024

Florin Cîţu a declarat, miercuri, că deocamdată certificatul verde nu a fost aprobat la nivel european, fiind transmise doar informaţii despre modul în care se va face, el exprimându-şi speranţa că o astfel de măsură nu va discrimina cetăţenii.

„Detaliile (privind certificatul verde european – n.r.) au fost trimise STS de foarte mult timp. STS se ocupă de implementare şi când o să fie gata… Deocamdată nu a fost aprobat la nivel european, sunt doar nişte informaţii pe care le avem despre modul în care să îl construim, dar, aşa cum am spus de fiecare dată, sperăm că o astfel de măsură nu va crea, nu va discrimina cetăţenii şi, din punctul nostru de vedere, este doar, aşa cum spunea şi domnul preşedinte al României, pentru elemente medicale.

Deci, dacă sunt probleme medicale, să poţi să circuli cu acest certificat verde, dar în momentul în care toată Europa o să fie vaccinată şi în România majoritatea va fi vaccinată nu o să mai fie nevoie de acest certificat”, a afirmat premierul, după şedinţa de Guvern.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO. „Garda Apulum”, triumf în „Zăpadă, Ceai și Dragoste” (II): „Fără voi, nu se putea!”

Cezar Lancrajan

Publicat

în

VIDEO. „Garda Apulum”, triumf în „Zăpadă, Ceai și Dragoste” (II): „Fără voi, nu se putea!” Istoria le aparține celor care îndrăznesc, izbutesc și izbândesc. „Garda Apulum” a triumfat, după lupte „seculare”, în comedia istorică „Zăpadă, Ceai și Dragoste” (II), consfințind cutuma celor peste 11 ani de reenactment a trupei Muzeului Național al Unirii din Alba […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea