Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Curier Județean

Ordine de protecție provizorii față de doi bărbați din Mirăslău, care și-au agresat partenerele, respectiv fiul. S-au ales cu dosar penal

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Prezidențiale 2024

Polițiștii au întocmit dosare penale, pentru violență în familie, respectiv amenințare și au emis ordine provizorii de protecție față de doi bărbați, din Mirăslău, care și-au agresat partenerele și fiul.

La data de 12 aprilie 2021, în jurul orei 14.00, polițiștii Secției 3 Politie Rurala Aiud au fost sesizați, de către o femeie de 34 de ani, din Lopadea Veche, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de soț.

Din primele verificări efectuate de polițiști a rezultat că, în noaptea de 9/10 aprilie 2021, pe fondul geloziei și a unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, și-ar fi agresat soția.

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, față de bărbat, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioada de 5 zile.

Pe numele lui a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie.

Tot ieri, 12 aprilie, în jurul orei 14.00, polițiștii Secției 3 Politie Rurală Aiud au fost sesizați, prin plângere, de către un tânăr de 19 ani, din comuna Mirăslău, cu privire la faptul că, în cursul zilelor de 11 și 12 aprilie, atât el, cât și mama sa, ar fi fost amenințați și agresați de către tatăl său.

Polițiștii deplasați la fața locului au constat faptul că, pe fondul unor discuții în contradictoriu avute cu fiul și concubina sa, bărbatul, în vârstă de 48 de ani, i-ar fi lovit și amenințat cu moartea.

Față de bărbat, a fost întocmit un dosar penal, pentru violență în familie și amenințare, iar în urma aplicării formularului de evaluare a riscului polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.

După câteva ore, bărbatul s-ar fi întors la domiciliu, încălcând astfel ordinul de protecție provizoriu prin care i-a fost interzis să se apropie de fiul și concubina sa.

Față de acesta, a fost întocmit un nou dosar penal, pentru încălcarea măsurilor prevăzute în ordinul de protecție provizoriu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Alba, printre judeţele cu cel mai mic număr de locuinţe asigurate în cazul inundaţiilor: Doar 18,97% dintre proprietarii de locuinţe au încheiate astfel de polițe

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alba, printre judeţele cu cel mai mic număr de locuinţe asigurate în cazul inundaţiilor: Doar 18,97% dintre proprietarii de locuinţe au încheiate astfel de polițe Inundaţiile devastatoare produse zilele trecute în Galaţi şi Vaslui au readus în discuţia publică subiectul legat de asigurarea obligatorie a caselor în cazul fenomenelor naturale. Deşi asigurarea PAD este obligatorie, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea