Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

31 martie 1437: În Transilvania a izbucnit Răscoala de la Bobâlna

Ziarul Unirea

Publicat

în

31 martie 1437: În Transilvania a izbucnit Răscoala de la Bobâlna

Răscoala de la Bobâlna din 1437-1438 a fost cea mai importantă răscoală din Regatul Ungariei înainte de Războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja. Răscoala a început atunci când Gheorghe Lépes, episcopul catolic al Transilvaniei, a cerut să se plătească zeciuiala, care nu mai fusese strânsă din 1434, într-o singură tranșă.

Alba FEST 2025

Mai mult, micii nobili maghiari și locuitorii români (care înainte erau scutiți de plata zeciuielii, fiind ortodocși) au fost și ei obligați să o plătească. Când țăranii au refuzat să plătească, episcopul i-a excomunicat. Țăranii erau nemulțumiți și de faptul că înca din timpul lui Ludovic I cel Mare, regele Ungariei, fuseseră scoși (în 1365) de sub autoritatea comiților regali și puși sub jurisdicția moșierilor. Treptat, aceștia i-au privat pe țărani de dreptul lor de până atunci la strămutare liberă.

Răscoala a izbucnit în nordul Transilvaniei, dar s-a răspândit cu repeziciune spre comitatele Sătmar și Szabolcs. În iunie, pe dealul Bobâlna s-a adunat o oaste de țărani, și au construit o tabără. Au cerut înființarea și recunoașterea unei stări proprii, care să se numească Universitas Hungarorum et Valachorum (Starea ungurilor și a românilor). Ei erau conduși de un nobil sărac, Antal Nagy de Buda (2) , și de cinci căpitani (trei țărani unguri, un țăran român (pe nume Ioan Oláh din Vireag) și un “bürger” (burghez) din Cluj).

Răsculații au trimis soli la voievodul Ladislau al IV-lea Csaki (3). Acesta i-a executat imediat, dar după ce răsculații au obținut o victorie asupra trupelor voievodului, acesta s-a prefăcut că dorește să negocieze. Pe 6 iulie, la Cluj-Mănăștur a fost semnat un pact între părți, în care se dădea curs multora din cererile răsculaților. Apoi, cele două părți au trimis soli la împăratul Sigismund de Luxemburg, totodată rege al Ungariei, pentru arbitraj.

Cu toate acestea, pe 16 septembrie, nobilimea din Transilvania, fruntașii clerului, sașii și gărzile secuiești au format o alianță de ajutor reciproc împotriva țăranilor, semnând la Căpâlna un tratat intitulat Fraterna Unio (5).

Pe 6 octombrie s-a semnat la Apateu (în maghiară Apáti) un nou tratat, care respingea câteva din aspectele prevăzute în tratatul anterior.

La începutul lui decembrie răsculații au cucerit cetatea Aiudului.

În decembrie a murit împăratul Sigismund. Imediat aliații i-au atacat pe răsculați și i-au înfrânt. Armata nobiliară comandată de Desideriu de Losoncz (6) a asediat orașul Cluj, care se alăturase răsculaților, pe care l-au cucerit la 9 ianuarie 1438.

Conducătorii răscoalei au fost executați la Turda, iar Clujului i s-au retras privilegiile de oraș, locuitorii săi fiind declarați țărani. Pe 2 februarie a fost reînnoită alianța de la Căpâlna, cunoscută ulterior ca alianța celor trei națiuni (Unio Trium Nationum) prin care s-a reglementat situația socială în Transilvania în următoarele secole, în dauna dreptului strămoșesc românesc, care dispare treptat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

12 iunie: Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

12 iunie: Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor În fiecare an, la data de 12 iunie este marcată Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor. Această zi a fost instituită de către Organizația Internațională a Muncii, în anul 2002, pentru a atrage atenția asupra dimensiunii acestui fenomen și asupra măsurilor care trebuie […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

11 iunie | Ziua Sfântului Vartolomeu, singura sărbătoare a grâului

Ziarul Unirea

Publicat

în

11 iunie | Ziua Sfântului Vartolomeu, singura sărbătoare a grâului Ziua Sfântului Vartolomeu ne plasează deja la mijlocul verii, moment în care firea se întoarce către iarnă. Așa cum o arată și rădăcina numelui sfântului, învârtirea, întoarcerea este cuvântul-cheie al întregii zile. Cerul se întoarce spre sud (ziua se învârtește spre noapte) și întreaga fire […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

10 iunie | Ziua Parașutiștilor Militari: Cum a luat naștere prima Companie

Ziarul Unirea

Publicat

în

10 iunie | Ziua Parașutiștilor Militari: Cum a luat naștere prima Companie An de an, la data de 10 iunie, este marcată Ziua Parașutiștilor Militari. Pe 10 iunie 1941 era înfiinţată, pe lângă Centrul de Instrucţie al Aeronauticii, Şcoala de Paraşutişti, denumită ulterior Compania de Paraşutişti. Aceasta a fost dislocată la Popeşti-Leordeni, în cadrul Flotilei […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea