FOTO| Lucrările de construcţie şi modernizare a Cantinei Sociale pentru vârstnicii din Cugir, în plină desfăşurare: Investiție de peste 2.5 milioane lei
Lucrările de modernizare şi de construcţie a Cantinei sociale, destinată persoanelor vârstnice din Cugir, sunt în plină desfăşurare. Astăzi, Primarul, Adrian Teban, împreună cu Arhitectul Şef, Sava Victor şi echipa de implementare a proiectului s-au aflat în vizită de lucru pe şantierul imobilul aflat pe strada 21 Decembrie 1989, nr. 161. Cu această ocazie, edilul Cugirului a discutat cu dirigintele de şantier şi constructorul despre soluţiile tehnice, respectarea termenelor şi a graficelor de lucrări.
Potrivit primarului, Adrian Teban „investiţia vine în sprijinul vârsnicilor din Cugir aflaţi în situaţii vulnerabile, fie datorită veniturilor mici care nu le permite un trai decent, fie datorită stării lor de sănătate şi a absenţei aparţinătorilor care să le ofere îngrijirea de care au nevoie. Ne dorim ca toate persoanele vârstnice aflate în nevoie şi care se pot deplasa, să găsească în cadrul cantinei o masă caldă, o zonă de recreere şi socializare. Pentru cei imobilizaţi sau cu capacitate redusă de deplasare, vom asigura hrană şi diverse servicii medicale şi sociale direct la domiciliu.”
Investiția este realizată din fondurile europene accesate de primărie în baza proiectului „Dezvoltarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice din UAT Cugir”. În momentul de faţă sunt în derulare lucrări de consolidarte la vechea clădirie şi lucrări la fundaţia extinderii.
Intervenţiile urmăresc asigurarea spațiilor necesare funcționării cantinei conform normelor și cerințelor actuale. Vor fi amenajate rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități și bandă de ghidaj pentru nevăzători. Totodată, vor fi realizate lucrări de reabilitare și modernizare a instalațiilor electrice, sanitare, și a sistemelor de încălzire și de climatizare. Vor fi instalate sisteme de supraveghere video, de alarmare la efracție, de detectare, semnalizare și alarmare în caz de incendiu.
Lucrările prezăvute sunt de aproape 1.400.000 lei, fără TVA şi se vor extinde pe parcursul a 12 luni. Întregului proiect se ridică la suma de aproximativ 2.560.000 lei, acesta vizând inclusiv completarea pachetului de servicii de îngrijire la domiciliu. Durata de implementare este de 24 luni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Urs semnalat în satul Muncelul din Baia de Arieș. A fost emis mesaj RO-ALERT Cetățenii din satul Muncelul, comuna Baia de Arieș au fost avertizați miercuri noaptea, în jurul orei 23.30, prin RO-Alert, despre prezența unui urs în localitate. ”A fost semnalata prezența unui urs în sat. Muncelul, oraș Baia de Aries. S-a emis mesaj […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
FELICITĂRI de Paște fericit 2024. Modele de MESAJE, URĂRI și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Paști