FOTO: CS Ocna Mureș – Gaz Metan Mediaș II 6-2 (2-1), într-un meci amical | Victorie clară pentru „Soda dragă”, a 5-a la rând
CS Ocna Mureș a învins net, pe propriul teren, pe Gaz Metan Mediaș II, în penultima repetiție amicală a pauzei de iarnă, scor 6-2 (2-1), al 5-lea succes consecutiv al grupării din orașul salin, ce arată o altă față comparativ cu toamna fotbalistică.
Este al doilea succes la un scor de tenis în acest weekend al amicalelor reușit de o conjudețeană contra unei grupări din Sibiu, celălalt meci fiind Unirea Alba Iulia – Hermannstadt II 6-1 (3-1). Pentru ocnamureșeni au înscris G. Goronea (4), Socaci (38), Frențiu (75), Cioară (84, 90+1), Haiduc (89).
Vizitatorii, locul secund în Seria a 7-a a Ligii a 3-a, pregătiți de antrenorul Nuno Claro (ex-portar la CFR Cluj), au reușit să egaleze la “1” în prima repriză și au mai redus ecartul la 2-4, prin reușita semnată de Daniel Nicula (originar din Alba, ex-CSȘ Blaj), în formula oaspeților fiind și fundașul Bogdan Jica (din Blaj).
CS Ocna Mureș: Angeru – Cunțan, Haiduc, C. Lazăr, Al. Kiraly – Frențiu, Socaci – G. Goronea, T. Cristea, Tocu – Cioară; au mai intrat Decean, Uță, Moise, Neșan, Isac, Vădan; absenți V. Ignat, Chișu, Guț, M. Domșa, Cl. Marcu. Antrenori Gabriel Cotoară, Romeo Arinar și Tudor Stan.
În precedentele jocuri de verificare ocnamureșenii au repurtat patru succese consecutive, în ordine, 3-2 cu Avântul Reghin, 4-0 cu Măgura Cisnădie (deplasare), 2-1 cu Unirea Ungheni (deplasare), 4-1 cu Sticla Arieșul Turda (deplasare), primele jocuri amicale fiind în cadrul triunghiularului cu Sticla Arieșul Turda (2-2) și Viitorul Cluj (1-2). CS Ocna Mureș mai întâlnește Olimpia Aiud (miercuri, 3 martie) și Sticla Arieșul Turda (sâmbătă, 6 martie) – ultimul meci, pe teren propriu.
Sursa foto: CS Ocna Mureș (facebook)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Liga 4, prima etapă din retur, victorii concludente pentru Hidro Mecanica Șugag, CS Ocna Mureș și Performanța Ighiu
Liga 4, prima etapă din retur, victorii concludente pentru Hidro Mecanica Șugag, CS Ocna Mureș și Performanța Ighiu *CS Zlatna – Fortuna Lunca Mureșului 1-2 (0-0) După 5 etape în care a luat un singur punct, Fortuna a dat lovitura în duelul formațiilor din subsol, cu toate că a jucat în inferioritate finalul partidei […]