COMUNICAT DE PRESĂ| Florin Roman, deputat PNL: Programul național de fose septice în zona de munte este acum lege
Folosirea fondurilor europene pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare reprezintă o oportunitate, în vederea asigurării unor standarde de viaţă normală în România.
În mandatul anterior am depus în Parlament o inițiativă legislativă care prevede ca, pe lângă canalizarea clasică, zonele de munte și cele izolate să poată fi finanțate pentru sisteme alternative de fose septice sau depozite ecologice.
În acest demers am beneficiat de sprijinul colegului Marcel Boloș, fost ministru al fondurilor europene, care a preluat integral inițiativa în cadrul unei ordonanțe de urgență.
Bugetul aprobat pe Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) este de 500 de milioane €, iar în primă fază pot fi finanțate 200.000 de gospodării.
Modalitatea de funcționare este una simplă: depozitele ecologice sunt administrate de operatorul de apă-canal, care, în baza unui semnal dat prin senzor, vidanjează fiecare fosă la umplere. Ulterior, vidanja este descărcată la stația de epurare.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene decontează integral, atât achiziția de depozite ecologice, cât și racordarea gospodăriilor și operațiunile de vidanjare.
Practic, din cauza condițiilor impuse, localitățile din zona de munte sau cele izolate NU PUTEAU ACCESA niciun fel de finanțare europeană, motiv pentru care nu se putea vorbi de canalizare.
Această variantă a folosirii foselor septice este asemănătoare cu ceea ce se întâmplă în situații similare în țări ca Franța, Elveția sau Austria.
Legea de adoptare a OUG ( blocată în campania electorală) va da posibilitatea autorităților locale să nu aibă DOAR niște proiecte pe hârtie, ci și să aibă sursa de finanțare pentru demararea lucrărilor.
Am solicitat în plenul Camerei Deputaților domnului Cristian Ghinea, ministrul investițiilor și proiectelor europene, soluționarea problemei referitoare la decizia centralizării licitațiilor publice pe toate tipurile de lucrări.
Soluția ar fi descentralizarea acestor licitații către unitățile administrativ-teritoriale (UAT).
Vă dau un exemplu concret despre ce înseamnă blocajul administrativ, care conduce la imposibilitatea de a duce la bun sfârșit proiecte atât de necesare:
În România sunt cam 3.300 UAT, iar dacă facem socoteala cu 1 sau 2 localități care accesează un proiect…ajungem la 6.000 – 7.000 de licitații, în condițiile în care un consiliu județean/primărie, cu aparat de specialitate, poate organiza aproximativ DOAR 10 – 12 licitații cap-coadă în cursul unui an.
Va fi foarte complicat și cred că soluția ar fi descentralizarea către UAT a acestor achiziții, urmând ca procedura să rămână cea clasică (se predă amplasamentul către Compania Națională de Investiții, iar aceasta urmărește, ulterior, desfășurarea lucrărilor).
Iar dacă se tot vorbește de normalitate, trebuie ca această realitate actuală să devină amintire a unor vremuri trecute.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Sondaj AtlasIntel: Nicușor Dan și George Simion, egalitate în turul doi. Ce cote au cei doi la casele de pariuri, în lupta pentru Cotroceni și cum se împart voturile lui Antonescu și Ponta
Sondaj AtlasIntel: Nicușor Dan și George Simion, egalitate în turul doi. Ce cote au cei doi la casele de pariuri, în lupta pentru Cotroceni și cum se împart voturile lui Antonescu și Ponta Nicușor Dan și George Simion, cei doi candidați rămași în cursa pentru președinție, sunt în prezent la egalitate perfectă, conform unui sondaj […]
Europarlamentarul Victor Negrescu: Vești bune de la Bruxelles! Miliarde de euro și proiectele din PNRR ar putea fi salvate
Europarlamentarul Victor Negrescu: Vești bune de la Bruxelles! Miliarde de euro și proiectele din PNRR ar putea fi salvate Propunerea privind prelungirea perioadei de implementare a proiectelor din Mecanismul de Redresare și Reziliență este inclusă în Raportul privind implementarea PNRR-urilor, pe care l-am coordonat în calitate de raportor. Prin acest demers, legislativul european va solicita […]
Investiție de peste 5 milioane de lei pentru dotarea cu echipamente IT de ultimă generație a școlilor din Sebeș
Investiție de peste 5 milioane de lei pentru dotarea cu echipamente IT de ultimă generație a școlilor din Sebeș Toate unitățile de învățământ din Sebeș (grădinițe, școli și licee) au fost dotate cu echipamente IT moderne, a anunțat primarul Dorin Nistor. Este vorba de 157 display-uri interactive de 85”, 365 laptopuri, 48 sisteme desktop cu […]